Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Doi îndrăgostiți spun că au fost nevoiți să-și petreacă vacanța la Paris, după ce ”avionul i-a dus în țara greșită”. Cum a fost posibil

Doi tineri din Marea Britanie susțin că au fost nevoiți să-și petreacă vacanța în Franța, la Paris, după ce avionul în care se aflau ”i-a dus în țara greșită”. Simon Forster și Emma Schofield plănuiseră o escapadă la Copenhaga, în Danemarca, dar au fost șocați să constate că, de fapt, avionul în care se aflau a aterizat într-un orășel lângă Paris, în Franța.

De la 14.02.2022, 13:53
WhatsApp
Doi îndrăgostiți spun că au fost nevoiți să-și petreacă vacanța la Paris, după ce ”avionul i-a dus în țara greșită” Simon Forster/ www.manchestereveningnews.co.uk

Cuplul a povestit că a avut de așteptat la cozi oribile pe aeroportul din Manchester, UK, cu câteva zile înainte de Crăciun, și că în tot haosul de acolo a fost îndrumat spre poarta de îmbarcare unde personalul Ryanair le-ar fi verificat pașapoartele și documentele de zbor.

Apoi, tinerii s-au îndreptat spre singurul avion care aștepta pe pistă, la bordul căruia s-au îmbarcat fără probleme. Simon susține că au încercat să-și arate actele de zbor unui membru al echipajului care, susține el, a spus „oh, nu vă faceți griji pentru asta” și le-a cerut să se așeze, scrie The Sun.

Tinerii au fost surprinși să constate că au aterizat în Franța, nu în Danemarca

Abia când au aterizat și au fost întâmpinați cu un „bonjour” vesel la controlul pașapoartelor, cuplul și-a dat seama că se află în orașul francez Beauvais - la 1.200 de kilometri de destinația lor.

Pe acelaşi subiect

Într-o reacție, Ryanair spune că este responsabilitatea fiecărui pasager să se asigure că se îmbarcă în aeronava corectă și că există mai multe „puncte de contact” care îi informează pe pasageri cu privire la destinație. 

Dar Simon spune că nu a auzit un astfel de anunț în limba engleză.

„Șocul de a ateriza undeva lângă Paris, când ar trebui să mergi la Copenhaga, a fost ridicol. Aș dori să înțeleg cum naiba sa întâmplat asta”, a spus el, pentru Manchester Evening News.

Cuplul cere companiei aeriene să le achite cheltuielile cu vacanța din Franța

Bărbatul vrea acum scuze de la Ryanair - și a cerut companiei aeriene să-i ramburseze zborurile, hotelurile și taxiurile, după ce a fost forțat să plătească peste 930 de lire sterline în timpul petrecut în Franța.

Simon spune că zborul avea doar alți șase pasageri

„Ne-am urcat și mai erau doar vreo șase pasageri, ceea ce nu a fost surprinzător. I-am arătat stewardesei cartea de îmbarcare și ea a spus „oh, nu-ți face griji”. Numerele noastre de locuri erau libere, așa că ne-am așezat. Am aterizat mai repede decât ne-am așteptat și când am intrat în aeroport am crezut că nu îl recunosc, deși merg destul de des la Copenhaga. Am fost întâmpinați la controlul pașapoartelor cu „Bonjour” și a devenit evident că suntem în Franța”, a povestit el.

El spune că a cheltuit 1.108 de euro în total, în Franța. 

”După ce am petrecut ore întregi sunând la Ryanair și completând formulare online, plângerea mea se afișează ca fiind „rezolvată”. Mi s-a spus luni că voi fi contactat în trei zile. Azi (vineri) am sunat din nou și cineva m-a închis”, a povestit bărbatul.

Potrivit The Sun, Compania Ryanair nu a oferit niciun comentariu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

avion vacanta marea britanie paris tara
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024