Doi tineri de 19 şi 20 de ani, înjunghiaţi într-o staţie de metrou din New York. Al doilea incident din subteran, în mai puţin de 24 de ore
Doi bărbați au fost înjunghiați în interiorul unei stații de metrou din Manhattan. Atacul vine la doar câteva ore după ce un bărbat a deschis focul şi a rănit cel puţin 24 persoane.
De Redactia Observator la 13.04.2022, 17:55Cele două victime, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost atacate în jurul orei locale 1 dimineața în timp ce așteptau pe peronul trenului numărul 2 în direcția sud, la stația de metrou 135 Street din Harlem, scrie The Independent.
Poliția a spus că perechea a intrat într-o altercație cu un alt bărbat și acesta i-a atacat. Tânărul de 19 ani a fost înjunghiat în gât, iar cel de 20 de ani a fost înjunghiat în torace. Aceștia au fost transportaţi în stare gravă la spital. Suspectul a fost arestat în apropierea locului incidentului și a fost recuperat un cuțit despre care se crede că ar fi fost folosit în atac.
Incidentul șocant a avut loc la mai puțin de 24 de ore după ce 10 persoane au fost împușcate într-un atac terifiant asupra unui metrou din Sunset Park, Brooklyn.
Filmul atacului de la metroul din New York
- Momente de groază filmate în timpul atacului din New York. Un bărbat lovește ușa vagonului de metrou pentru a...
- Un bărbat care posta ameninţări teroriste, principalul suspect în cazul atacului armat din New York. Un indiciu...
- Filmul atacului de la metroul din New York. Oamenii s-au călcat în picioare pentru a fugi din calea gloanţelor....
Atacul de ieri a avut loc la în jurul orei locale 8:30. În Brooklyn, un bărbat urcă într-un tren de metrou şi îi atacă pe călători. Aruncă mai multe fumigene, apoi, în haosul creat, începe să tragă la întâmplare în călători. Într-un video postat de un pasager se aud împuşcăturile din vagonul în care se afla atacatorul.
În următoarea staţie, zeci de oameni se calcă în picioare pentru a ieşi din metrou.