Donald Trump, la tribunalul din Miami. E acuzat că a pus în pericol securitatea Statelor Unite ale Americii
Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) a sosit marţi la tribunalul din Miami unde urmează să aibă loc prima audiere în cadrul unui proces judiciar în care va trebui să răspundă pentru 37 de acuzaţii federale care i se aduc. Fostul preşedinte este pus sub acuzare pentru neglijenţa cu care a gestionat secrete de stat după ce a părăsit Casa Albă, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 13.06.2023, 23:31Miliardarul în vârstă de 76 de ani, care aspiră să fie reales în 2024, urmează să se prezinte în faţa unui judecător la ora 15:00 (19:00 GMT).
Supus aceloraşi formalităţi ca orice acuzat, inclusiv prelevarea amprentelor digitale, se aşteaptă ca el să pledeze nevinovat în acest caz potenţial foarte dăunător pentru campania sa, comentează AFP.
Donald Trump, acuzat că a pus în pericol securitatea SUA
Fostul preşedinte este acuzat că a pus în pericol securitatea Statelor Unite prin faptul că a păstrat documente confidenţiale, inclusiv planuri militare şi informaţii despre arme nucleare, în toalete şi depozite din clubul său de lux Mar-a-Lago din Florida.
- Donald Trump a sosit în Florida, la prima înfăţişare la tribunal în cazul documentelor clasificate
- Donald Trump, primele declarații după inculpare: "Mă atacă pentru că suntem din nou, cu mult, înaintea lui...
- Inculparea lui Trump în cazul documentelor secrete a plasat SUA "pe un parcurs periculos" - The Washington Post
El este acuzat, de asemenea, că a refuzat să returneze aceste documente în pofida ordinelor judecătoreşti, ceea ce a dus la inculparea sa pentru "reţinerea ilegală de informaţii referitoare la securitatea naţională", precum şi pentru "obstrucţionarea justiţiei" şi "sperjur".
În acest caz, politicianul republican a denunţat "o înscenare" orchestrată pentru a-l îndepărta din competiţia împotriva preşedintelui democrat Joe Biden, care candidează şi el pentru un al doilea mandat.
Trump este primul președinte american inculpat la nivel federal
Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este inculpat la nivel federal, iar autorităţile locale au depus toate eforturile pentru a preveni revolte din partea susţinătorilor săi.
Dar Donald Trump a trecut deja prin calvarul unei înfăţişări în faţa unui tribunal: la începutul lunii aprilie, el a fost pus sub acuzare de către justiţia din statul New York pentru mai multe fraude contabile în legătură cu o plată făcută înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a reduce la tăcere o actriţă de filme X, care susţine că i-a fost amantă.
Potrivit unei surse judiciare, o fotografie a acestuia va fi stocată în sistemul informatic al instanţei din Miami, dar nu va fi făcută publică. Şi, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la New York, niciun jurnalist nu va avea voie să îl filmeze sau să îl fotografieze în interiorul tribunalului.
Cu toate acestea, fostul preşedinte a stabilit să se întâlnească cu susţinătorii săi în New Jersey în aceeaşi seară, pentru un discurs programat la ora locală 20.15 (00.15 GMT miercuri).
Când a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021, Donald Trump a luat cu el zeci de cutii pline de dosare
Potrivit rechizitoriului, acestea au fost stivuite în mai multe locuri uşor accesibile şi au fost mutate de mai multe ori. În ianuarie 2022, după solicitări repetate, fostul preşedinte a acceptat să returneze cutii care conţineau aproape 200 de documente clasificate, dar a ţinut unele dintre ele secrete. Pentru a le recupera, agenţii FBI au efectuat o percheziţie spectaculoasă la Mar-a-Lago pe 8 august şi au confiscat alte aproximativ treizeci de cutii care conţineau 11.000 de documente.
Donald Trump nu termină, însă, problemele sale judiciare. O procuroare din Georgia urmează să anunţe până în septembrie rezultatul anchetei sale privind presiunile pe care le-a exercitat pentru a încerca să schimbe rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020.
De asemenea, procurorul special Jack Smith investighează rolul său în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
În ceea ce priveşte procesul penal al fostului preşedinte la New York, acesta ar putea avea loc la începutul anului 2024, chiar în mijlocul alegerilor primare republicane, la care este în prezent marele favorit.