Două cupluri au sfârșit într-un accident înfiorător, pe un drum din Italia. Alți patru tineri au murit în același loc, în urmă cu 23 de ani
Patru tineri și-au găsit sfârșitul într-un accident înfiorător, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care se aflau, un Fiat Punto, a ieșit de pe șosea, a ajuns în șanț, apoi s-a izbit violent de piciorul unui pod. Tragedia s-a produs în San Giustino, o comună din regiunea Umbria, Italia.
De Veronica Micu la 05.12.2022, 13:02Era vineri seara, puțin după ora 19.00, când cei patru tineri - două cupluri - au plecat la petrecerea organizată de o amică. Iar la miezul nopții, Natasha și Gabriele, împreună cu Nico și Luana, au decis să cotinue distracția în discoteca din Lo Scorpione di San Sepolcro, primul oraș din Toscana la granița cu Umbria.
"Hai, Natasha, conduci tu Fiatul mamei, pentru că în seara asta am băut puțin", i-a spus Gabriele Marghi, 22 de ani, iubitei sale, la finalul petrecerii, în fața restaurantului Alberto's din Città di Castello, unde întreg grupul s-a adunat pentru a sărbători majoratul Giuliei Riccardini, colegă de clasă a Luanei Ballini, care ar fi împlinit și ea 18 ani, pe 27 ianuarie. Așa că Natasha Baldacci, 22 de ani, a urcat la volanul mașinii gri, cu iubitul ei lângă ea. Pe bancheta din spate erau Luana împreună cu Nico Dolfi, un tânăr tot de 22 de ani, student la economie în Perugia. Toți cu centurile de siguranță puse.
"Erau tineri responsabili", spune Don Achille Rossi, paroh din Città di Castello. Vineri seara, însă, strada era întunecată, burnița și asfaltul devenise alunecos.
- Româncă ucisă cu mai multe focuri de armă, în Italia. Femeia a fost găsită moartă în casa ei din zona Catania
- La 3 ani după ce a omorât un tânăr şi s-a "refugiat" în Italia, Mario Iorgulescu se pozează cu interlopi...
- Un TIR condus de un român a strivit o ambulanță a Crucii Roșii, pe un drum din Italia. Șoferul salvării și un...
Fiatul s-a făcut praf, iar toți cei patru tineri au murit pe loc
În jurul orei 1.05, nu se știe dacă din cauza unei distrageri a atenției, a vreunui animal sau din cauza carosabilului umed, mașina a derapat și roțile din dreapta au ajuns într-un șanț de scurgere care merge paralel cu drumul. Apoi, Fiatul s-a izbit violent de piciorul podului, a declarat comandantul carabinierilor Fabrizio Capalti, potrivit Corriere Della Sera. Impactul a fost teribil, Fiatul s-a făcut praf în peretele podului, iar toți cei patru tineri au murit pe loc.
Nu au existat nici camere de supraveghere, nici martori.
4 tineri au murit în același loc, în urmă cu 23 de ani
Tocmai pe acea porțiune a drumului, lângă San Giustino, la câțiva metri mai în spate, în 1999 a avut loc un accident înfiorător. O piatră funerară a fost așezată în locul unde o mașină a intrat într-un copac, ucigând un tânăr de 20 de ani și trei tineri de 18 ani.
Un al cincilea băiat de 18 ani a reușit să se salveze.
Primarul din Città di Castello, Luca Secondi, 42 de ani, avea vârsta lor: "Douăzeci și trei de ani mai târziu iată o altă tragedie enormă. Trebuia să aprindem bradul din Piazza Matteotti, dar am anulat totul". Letizia Michelini, primarul din Monte Santa Maria, unde a locuit Luana Ballini, a anulat și ea toate evenimentele care fuseseră organizate.
Nico și Gabriele erau foarte buni prieteni, au jucat fotbal în echipa de amatori din Riosecco. Gabriele începuse de curând să lucreze ca mecanic și visul lui era să se căsătorească cu Natasha.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și