Două drone ruseşti, depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele a explodat la 1,5 km de un oraş
Două drone au fost depistate, joi dimineață, pe teritoriul Republicii Moldova, anunță Poliția de la Chișinău. Una dintre drone a fost găsită pe un câmp agricol, iar alta a explodat pe câmpul de lângă o localitate.
De Redactia Observator la 13.02.2025, 09:17- Scene incredibile. Doi români, evacuaţi dintr-un avion WizzAir în drum spre Bucureşti. DETALII la Observator 17:00
- Planul lui Trump pentru Ucraina lasă UE cu o factură uriașă de 3 trilioane de dolari: "O trădare a Europei"
„Poliția Națională informează cǎ, alte două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele pe un câmp agricol din preajma localității Ciumai, raionul Taraclia; iar cealaltă a explodat pe un câmp la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga”, potrivit unui comunicat.
Experții secției tehnico-explozivă a Poliției sunt în prezent în ambele locații și efectuează cercetări, ulterior dronele urmând a fi investigate în detaliu.
„Din investigațiile preliminare, fragmentele depistate la Ceadîr - Lunga aparțin unei drone rusești. Teritoriile au fost izolate, pericolul pentru cetățenii din zonă este deja exclus”, potrivit sursei citate.
O altă dronă a fost găsit miercuri pe un câmp din preajma localitǎții Salcia, din raionul Taraclia.
Armata rusă a efectuat, în noaptea de miercuri spre joi, un nou atac cu drone în Ucraina, lângă granița României. Patru avioane de luptă au fost ridicate de la bazele Borcea și Kogălniceanu. O dronă rusească a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, în apropiere de Galați.