Două ţări din Europa vor fi nevoite să îşi modifice graniţele montane. Care vor fi noile frontiere
Elveția și Italia își vor modifica frontiera din Alpi din cauza topirii ghețarilor, cauzată de schimbările climatice. O parte din zona afectată se află sub Matterhorn, unul dintre cei mai înalți munți din Europa, relatează BBC.
De Redactia Observator la 30.09.2024, 13:30Marile secțiuni ale frontierei elvețiano-italiene sunt determinate de crestele ghețarilor și de zonele cu zăpadă permanentă, însă topirea ghețarilor a generat deplasarea acestor limite naturale, fapt ce a obligat ambele țări să traseze din nou frontiera.
Elveția a aprobat oficial vineri acordul privind modificarea, însă Italia nu a făcut încă același lucru. Schimbarea vine în urma unui proiect elaborat de o comisie mixtă elvețiano-italiană în mai 2023.
Cât de mult s-au topit gheţarii din Alpi
Statisticile publicate în septembrie, anul trecut, au arătat că ghețarii elvețieni și-au pierdut 4% din volum în 2023, a doua cea mai mare pierdere înregistrată vreodată, după topirea record de 6% din 2022. Rețeaua elvețiană de monitorizare a ghețarilor (Glamos) publică în fiecare an un raport, care atribuie pierderile record verilor foarte calde din ultimii ani și ninsorilor foarte slabe din iarna anului 2022. Cercetătorii spun că, dacă aceste fenomene meteorologice continuă, dezghețul va accelera.
- Oceanele, tot mai acide şi mai sărate. Ecosistemele sunt deja afectate, iar consecinţele pentru oameni pot fi grave
- Costul climatic uriaş al primilor doi ani de război în Ucraina: Echivalează cu emisiile anuale produse de 90...
- ONU: În vara lui 2024 ne putem aştepta la "un iad climatic". Cum vor fi lunile iulie şi august în România
Vineri, Elveția a declarat că noile frontiere au fost întocmite în conformitate cu interesele economice ale ambelor părți. Ele vor fi modificate în regiunea Plateau Rosa, refugiul Carrel și Gobba di Rollin, aflate în apropiere de muntele Matterhorn și de mai multe stațiuni populare de schi, inclusiv Zermatt.
Modificările exacte ale frontierelor vor fi puse în aplicare și acordul va fi publicat după ce ambele țări îl vor semna. Elveția afirmă că procesul de aprobare pentru semnarea acordului este în curs de desfășurare în Italia.