Două "valuri" de rachete au lovit Pokrovsk, un oraş din Doneţk. Sunt cel puţin 7 morţi şi 57 de răniţi, printre care şi copii
Război în Ucraina. Atacurile Rusiei fac noi victime civile în Ucraina. Cel puţin şapte persoane au fost ucise, potrivit presei locale, în urma unui bombardament, într-un oraş din Donbas, controlat de guvernul ucrainean. Printre cei 57 de răniţi se află copii şi numeroşi lucrători ai serviciului de urgenţă. Alţi patru civili şi-au pierdut viaţa la Nikopol, Herson şi în regiunea Harkov. Pe front, ruşii încearcă să câştige teren în nordul Ucrainei, pentru a reduce presiunea contraofensivei ucrainene din sud-est.
De Redactia Observator la 08.08.2023, 08:31Două valuri de rachete au lovit oraşul Pokrovsk, în teritoriul controlat de ucraineni din regiunea Doneţk. Au fost avariate blocuri de locuinţe, un hotel, restaurante, magazine şi clădiri administrative. Iar după 40 de minute, când salvatorii căutau răniţi şi victime în ruine, a venit al doilea atac. A fost ucis şi un colonel din serviciul de urgenţă, care coordona la faţa locului operaţiunile. Iar între răniţi se află poliţişti, salvatori, dar şi un copil de 11 ani.
Ruşii ar fi folosit rachete Iskander
"Rachetele Iskander au lovit clădiri obişnuite de locuinţe. Toate serviciile noastre sunt în acţiune la faţa locului. Din nefericire, există victime", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Ca de obicei, propaganda rusă încearcă să justifice atacul: hotelul distrus ar fi găzduit un comandament militar. Iar restaurantul ar fi frecventat de aşa-zişi "mercenari străini", cum îi numesc ruşii pe toţi ziariştii şi activiştii umanitari aflaţi în Ucraina. Pe front, armata rusă prezintă ca pe un succes faptul că ar fi înaintat, în nord-estul Ucrainei, trei kilometri în tot atâtea zile. Ucrainenii spun, însă, că atacul rusesc a fost oprit, iar lângă Bahmut şi în sectorul sudic continuă lupte grele. Cele două părţi au convenit, totuşi, asupra unui nou schimb de prizonieri: 22 de militari ucraineni au revenit în patrie.
"M-am întors din iad, din captivitate. Vă mulţumesc tuturor, vă iubesc pe toţi, vă sărut pe toţi. Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!", spune un militar ucrainean. În câteva regiuni ale Rusiei ar fi fost doborâte drone ucrainene, chiar şi la sute de kilometri de graniţa ucraineană. Vladimir Putin a lăudat performanţele dronelor de atac ruseşti. "Dronele Kub şi Lanţet şi-au dovedit eficienţa. În primul rând, loviturile sunt foarte puternice. Orice ţintă, inclusiv blindatele produse în străinătate, nu numai că arde, dar explodează şi muniţia din ea", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Dar în acest sector a apărut o problemă jenantă: potrivit agenţiei Reuters, serverele centrului de proiectare a rachetelor din Rusia au fost sparte de hackerii unui stat, teoretic, aliat: Coreea de Nord. Regimul lui Kim nu ar ezita să sustragă, chiar şi de la prieteni, informaţii pentru a-şi ameliora propriile rachete. De cealaltă parte, armata ucraineană primeşte veşti încurajatoare: Statele Unite au aprobat transferul primului lot de tancuri Abrams. Iar Germania ar fi dispusă să livreze rachete Taurus, cu rază de acţiune de 500 de kilometri, deşi această ştire încă nu este confirmată.