Dronele care au lovit Moscova veneau din Ucraina, susţin surse din apărarea antiaeriană rusescă. Aparatele ar fi survolat 500 de kilometri
Război în Ucraina. Dronele care au atacat la primele ore ale zilei de marţi Moscova şi regiunea adiacentă au fost lansate de pe teritoriul Ucrainei, a declarat un înalt oficial din domeniul apărării antiaeriene din Rusia, potrivit EFE, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 01.08.2023, 18:50"Dronele care în noaptea de 1 august au încercat să atace Moscova şi regiunea Moscovei veneau de pe teritoriul Ucrainei", a declarat oficialul citat pentru TASS, sub rezerva anonimatului. Această informaţie a fost confirmată de o sursă din cadrul serviciilor pentru cazuri de urgenţă, ceea ce ar însemna că dronele ar fi survolat cel puţin 500 de kilometri în spaţiul aerian rusesc, distanţa minimă dintre capitala rusă şi frontiera cu Ucraina. În opinia deputatului şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia (ultranaţionalist), Leonid Sluţki, dronele au fost lansate de pe teritoriul rus.
O dronă a lovit faţada de sticlă de la etajul 21 al unuia dintre zgârie-norii din centrul Moscovei
"Este clar că dronele sunt lansate de o reţea de agenţi care operează pe teritoriul nostru", a afirmat Sluţki, preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus). El şi-a exprimat convingerea că răspunsul Ministerului rus al Apărării la adresa Ucrainei nu va întârzia să apară. "Este timpul să declanşăm o ploaie de foc asupra centrelor de luare a deciziilor (de la Kiev) pentru a distruge o dată pentru totdeauna această molimă nazistă", a declarat Sluţki.
În atacul de marţi, care nu a provocat victime, o dronă a lovit faţada de sticlă de la etajul 21 al unuia dintre zgârie-norii centrului financiar modern Moscow City, ale cărui două turnuri au fost avariate într-un atac similar sâmbăta trecută, potrivit primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin.
- Kremlinul începe să simtă efectele războiului după un nou atac cu drone asupra Moscovei: "Pericolul există, dar...
- Impactul simbolic al atacurilor cu drone asupra Moscovei: rușii încep să simtă efectele războiului. De ce ar...
- Cea mai înaltă clădire din Moscova a fost atacată din nou cu drone. Aeroportul internaţional Vnukovo, închis...
Ministerul rus al Apărării a informat de asemenea că forţele apărării antiaeriene au doborât două drone în regiunea Moscovei: una în districtul Odinţovo şi cealaltă în districtul Naro-Fominsk, unde staţionează Divizia nr. 2 de infanterie motorizată, una dintre unităţile de elită ale armatei ruse.
"O altă dronă a fost deturnată cu mijloace de război electronic, aceasta şi-a pierdut direcţia şi a căzut pe teritoriul complexului de birouri Moscow City", a adăugat Sobianin.