Duel verbal la distanță înte Barack Obama și Donald Trump
Fostul preşedinte american Barack Obama a criticat politica urmaşului său la Casa Albă, Donald Trump, şi a partidului republican. Obama intervine astfel, în campania pentru alegerile legislative din noiembrie, în urma cărora opoziţia democrată speră să devină majoritară în Camera Reprezentanţilor.
De Redactia Observator la 08.09.2018, 12:26Fostul preşedinte american Barack Obama a criticat sever politica urmaşului său la Casa Albă, Donald Trump, şi a partidului republican. Obama intervine astfel, în campania pentru alegerile legislative din noiembrie, în urma cărora opoziţia democrată speră să devină majoritară în Camera Reprezentanţilor. În replică, Trump spune că discursul fostului preşedinte l-a făcut să adoarmă.
Evitând să-i spună pe nume lui Trump, Barack Obama a denunţat presiunile acestuia asupra Departamentului Justiţiei, pentru oprirea anchetei Russiagate. Fostul preşedinte a criticat şi politica externă a Administraţiei Trump.
Obama s-a referit şi la recentul articol din New York Times în care un presupus înalt demnitar de la Casa Albă susţine, sub acoperirea anonimatului, că sabotează deciziile greşite ale preşedintelui.
Replica actualului preşedinte a venit tot într-un discurs de susţinere a candidaţilor la alegerile din noiembrie.
"Îmi pare rău, m-am uitat , dar am adormit. Mi s-a părut foarte bun, foarte bun pentru somn" a spus Donald Trump.
Trump a profitat de prilej şi a atacat iar noua carte a jurnalistului Bob Woodward. Acesta citează, din surse proprii, opinii dispreţuitoare ale unor miniştri şi altor demnitari despre Trump.
În ce priveşte articolul din New York Times, menţionat de Obama, preşedintele a afirmat că va cere o anchetă care să-i descopere autorul. "Este vorba de securitatea naţională", a spus Trump. Casa Albă a precizat ulterior că preşedintele nu a ordonat însă, explicit, o anchetă.