Elevă de 16 ani, împuşcată mortal la liceu de un fost absolvent. Un profesor a pus capăt atacului armat din Brazilia: "L-a trântit la pământ pe agresor"
O elevă de 16 ani a fost ucisă şi o alta a fost rănită, luni, într-un atac armat comis de un fost absolvent într-un liceu din sudul Braziliei, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
De Redactia Observator la 20.06.2023, 10:41O elevă a fost ucisă în urma unui atac comis într-un liceu din Brazilia. Intervenţia unui profesor, care l-a imobilizat pe atacator, "a permis evitarea unei tragedii şi mai mari", a declarat guvernatorul statului Paraná, Carlos Ratinho Junior, care a decretat trei zile de doliu.
Atac armat într-un liceu din Brazilia. O elevă de 16 ani a murit împuşcată
Un comunicat al guvernului regional a precizat că un fost absolvent a intrat înarmat într-un liceu din oraşul Londrina, unde se prezentase pentru a-şi "cere dosarul şcolar". Odată intrat, el a împuşcat două persoane. "O elevă de 16 ani a murit la faţa locului, iar o altă elevă a fost spitalizată cu răni prin împuşcare". Nu a fost precizată nici vârsta, nici starea de sănătate a elevei rănite.
Potrivit presei locale, agresorul ar avea 21 de ani. "Profesorul care l-a trântit la pământ pe fostul elev urmase recent un curs de formare, iar poliţia a ajuns la liceu în doar trei minute", a subliniat guvernatorul statului Paraná, conform Agerpres. Un al doilea individ, în vârstă de 21 de ani, suspectat că a colaborat la organizarea atacului, a fost arestat ulterior, a precizat guvernul din Paraná într-un comunicat.
- Șofer român, mort după ce a zburat cu TIR-ul de pe un pod, în Italia. Gheorghe a sfârșit într-un accident...
- Submarinul dispărut în Atlantic. Un telefon primit în ultima clipă a întors din drum un pasager, care urma să...
- "M-am uns cu sângele colegilor". Povestea incredibilă a studentului care a scăpat din mâinile morţii, în timpul...
În Brazilia au avut loc recent mai multe atacuri în şcoli. În aprilie, patru copii cu vârste cuprinse între patru şi şapte ani au fost ucişi cu topoare într-o şcoală din Blumenau (sud). În 2019, opt persoane au fost ucise de doi foşti elevi ai unui liceu din suburbiile metropolei Sao Paulo, care ulterior s-au sinucis.
Cel mai dramatic atac înregistrat vreodată în Brazilia a dus la moartea a 12 copii în 2011 într-o grădiniţă de la periferia oraşului Rio de Janeiro, după ce un bărbat a deschis focul, apoi s-a sinucis.