Emmanuel Macron i-a spus lui Vladimir Putin că a făcut "o greşeală istorică" în Ucraina
Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că i-a spus lui Vladimir Putin că a comis o "greşeală istorică şi fundamentală" prin invadarea Ucrainei şi că acum este "izolat", relatează BBC.
De Redactia Observator la 04.06.2022, 08:38"Eu cred, şi i-am spus-o, că a făcut o greşeală istorică şi fundamentală pentru poporul său, pentru el însuşi şi pentru istorie", a spus Macron, într-un interviu pentru presa franceză. Totodată, Macron nu a exclus o vizită la Kiev în curând.
Liderul francez a avut mult mai mult contact cu Putin de când forţele ruse au invadat Ucraina, comparativ cu cei mai mulţi dintre omologii săi occidentali.
Cea mai recentă discuţie făcută publică a fost o conversaţie în trei, care a avut loc sâmbătă, între Macron, Putin şi cancelarul german Olaf Scholz.
24 februarie 2022 va rămâne în istorie drept ziua în care începe cel mai mare asalt asupra unui stat european de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Bilanţul e teribil: cel puţin 4.000 de civili au murit până acum, aproape 700 sunt copii, iar mai bine de 14 milioane de ucraineni au fost nevoiţi să părăsească ţara. Rusia a ajuns să controleaze 20% din ţara vecină. Dar şi-a plătit victoria scump, cu pierderi pe front şi sancţiuni economice dure.