Familie măcelărită de soldaţii ruşi: Fratele mai mic al Polinei, fetiţa ucisă în maşină alături de părinți, a pierdut lupta pentru viață
Fratele de cinci ani al Polinei, fetița de 10 ani împușcată de ruși împreună cu părinții, a murit și el. Tragedia de familie este văzută ca un simbol al războiul oribil al lui Putin împotriva poporului din Ucraina
De Redactia Observator la 04.03.2022, 10:36- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Semyon a fost internat în stare critică la spital timp de 72 de ore, după ce mașina familiei a fost ciuruită de gloanțe, în timp ce încercau să fugă din Kiev. Polina și Semyon s-au numărat printre membrii familiei ucise de una dintre unitățile de sabotaj și recunoaștere ale lui Putin.
Medici veterinari de profesie, Anton Kudrin și soția sa Svetlana Zapadynskaya, nu au avut practic nicio şansă şi au murit sub ploaia de gloanțe. Fiica lor cea mare, Sofia, și fiul cel mic, Semyon, au fost răniți și internaţi în stare critică la spital. Băiatul de cinci ani s-a stins din viaţă, miercuri, la Spitalul de Copii Okhmatdyt, a declarat o rudă pentru Telegraph.
Fetiţa de 13 ani, singura supravieţuitoare, este internată în stare gravă
Sofia, în vârstă de 13 ani, este încă în stare gravă şi luptă să trăiască, este inconștientă și nici nu are habar că întreaga ei familie a fost ucisă, conform Daily Mail.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 9 LIVE TEXT. Centrala nucleară Zaporojie, bombardată de armata rusă. Rușii ar fi...
- Frăţiorii Polinei, fetiţa ucraineană ucisă alături de părinți, luptă pentru viaţă. Zac pe un pat de spital...
- Moarte învăluită în mister: Un oligarh a fost găsit spânzurat în garajul casei sale de lux din Marea Britanie
O imagine emoționantă a devenit imediat virală. În fotografie se vede o rudă care stă cu capul plecat, în timp ce îl strângea de mână pe Semyon. Felul în care acesta stă întins pe patul de spital, fiind conectat la un ventilator, simbolizează modul în care războiul lui Putin i-a afectat îngrozitor pe cei mai vulnerabili dintre civilii din Ucraina.
O fotografie cu Polina zâmbitoare a fost distribuită inclusiv de Vladimir Bondarenko, viceprimarul Kievului. Acesta a spus: ''Numele ei era Polina. A a studiat în clasa a IV-a, la Kiev. Ea și părinții au fost împușcați''. Potrivit celor care o cunoşteau, fetița de 10 ani iubea foarte tare cărțile Harry Potter.