O fată de 15 ani a fost ucisă, într-o pădure, în cadrul unui ritual satanic
O fată în vârstă de 15 ani a fost ucisă, într-o pădure, în cadrul unui ritual satanic. Poliţiştii au găsit, lângă corpul fetei, mai multe simboluri satanice, dar şi doi cocoşi decapitaţi.
De Redactia Observator la 06.11.2018, 13:20O fată în vârstă de 15 ani a fost ucisă, într-o pădure, în cadrul unui ritual satanic. Poliţiştii au găsit, lângă corpul fetei, mai multe simboluri satanice, dar şi doi cocoşi decapitaţi.
Alisa Onyshchuk, o adolescentă din oraşul Babai, regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, a dispărut în timp ce se ducea spre şcoală.
Mama fetei a fost cea care a alertat Poliţia după ce a fost informată de profesorii de la şcoală că fiica sa nu s-a prezentat la cursuri.
Femeia a pornit pe acelaşi drum pe care fiica ei îl făcea zilnic pentru a merge la şcoală şi a făcut o descoperire teribilă.
Într-o pădure din apropierea oraşului în care locuieşte, fata de 15 ani a fost găsită moartă, iar lângă trupul ei se aflau mai multe simboluri satanice, dar şi doi cocoşi decapitaţi ce fuseseră atârnaţi în copaci, notează Daily Mail.
Poliţiştii au descoperit că, înainte de a fi ucisă, fata a fost violată.
Una dintre voluntarele care au participat, alături de mama fetei, dar şi de poliţişti, la operaţiunile de căutare, a povestit pentru presa locală că în jurul trupului neînsufleţit erau desenate simboluri satanice.
"Corpul a fost găsit într-o pădure. Era înconjurat de simboluri satanice desenate pe pământ. Doi cocoşi decapitaţi erau spânzuraţi în copacii din apropiere, iar faţa adolescentei era acoperită cu sânge", a declarat Marina.
Poliţiştii au realizat portretul-robot al unui suspect văzut în compania fetei în ziua în care aceasta a dispărut.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și