"Fiica mea era carbonizată, în mașină". Vera, mamă a trei copii, a sfârșit arsă de vie la volan, în timp ce conducea spre serviciu pe o stradă din Grecia
Comunitatea din orașul grecesc Katerini este în stare de șoc, după ce o tânără de 38 de ani, mamă a trei copii, a sfârșit carbonizată, în plină stradă, după ce mașina pe care o conducea spre serviciu a luat foc în mers. Flăcările au cuprins rapid autoturismul, iar femeia a rămas blocată în interior.
De Veronica Micu la 31.07.2023, 11:53Era puțin după ora 06:00 când Vera, mamă a trei copii, își conducea mașina pe strada Farmaki, în direcția Spitalului Katerinis. Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii greci, la un moment dat, din zona motorului a început să iasă fum, iar câteva secunde autoturismul a fost cuprins de flăcări, înainte ca tânăra de 38 de ani să poată reacționa.
Vera a rămas blocată în mașină și a sfârșit arsă de vie.
Locuitorii din zonă s-au grăbit cu stingătoare pentru a o ajuta pe femeie. La fel și pompierii, care au ajuns rapid la fața locului. Au stins incendiul, însă pentru Vera era deja prea târziu.
- Iubitorul de senzații extreme Remi Lucidi a căzut de la etajul 68 al unui zgârie-nori, în timpul unei fotografii
- Tineri morți după un accident înfiorător, pe un drum din Dolj. Mașina lor s-a făcut praf într-un stâlp de...
- Vacanţe de coşmar, la mila vremii extreme. Morţi şi răniţi într-un camping din Rusia. În Alpi, turiştii...
"Totul s-a întâmplat atât de repede, încât niciunul dintre noi nu a putut salva fata", a declarat pentru odelalis.gr un martor care se afla la locul tragediei.
Vera era mama a trei copii. Cel mai mic are 10 ani
Tatăl tinerei a declarat pentru protothema.gr că mașina nu ar fi avut recent vreo defecțiune, nu fusese în service și nu înțelege cum s-a produs nenorocirea. "Pompierii verifică. Nici ei nu știu ce s-a întâmplat. Doar Dumnezeu și ea știu ce s-a întâmplat. A plecat la muncă și s-a întâmplat asta. Am fost acolo și am văzut-o carbonizată în interiorul mașinii. Copilul meu nu mai este", își strigă durerea domnul Yiannis, care așteaptă concluziile Departamentului de Investigații al Pompierilor, pentru a afla cum a luat foc mașina și de ce fiica lui nu a putut ieși ca să se salveze.
De neconsolat în urma tragediei sunt rudele, cunoștințele și prietenii, dar mai ales cei trei copii ai Verei, cel mai mare având 20 de ani, iar cel mic 10 ani, care nu își vor mai vedea niciodată mama.