Filmul crimei din Spania, unde o mamă a fost ucisă de iubitul român sub ochii fetiţei lor de nici 3 ani. Femeia ceruse ordin de protecţie
Un român a fost arestat în Spania după ce şi-a ucis partenera, de față cu fetița lor de doi ani. Nenorocirea s-a întâmplat în maşina în care cei doi se aflau împreună cu copilul. În urma altercaţiei, autoturismul a fost implicat într-un accident, iar copilul a fost rănit.
De Adrian Obreja la 12.12.2024, 14:18Despre românul de 40 de ani se ştie că are antecedente penale. A fost eliberat de curând din închisoare în Spania, acolo unde a stat aproximativ 2 ani, după ce, în 2022, a bătut împreună cu alţi indivizi un paznic al unui complex imobilar.
În acelaşi timp, se ştie că are la activ mai multe fapte de furt.
Românul şi-a înjunghiat iubita de mai multe ori, sub ochii fetiţei lor de nici 3 anişori
Marţi după-amiză, se afla în maşină împreună cu partenera lui şi cu una dintre fiicele lor în vârstă de 3 ani, pe o stradă din Palma de Mallorca, când între cei doi a pornit o ceartă. La un moment dat, bărbatul a scos cuţitul pe care îl avea la el şi a înjunghiat-o pe femeie de mai multe ori, sub ochii copilei. În timp ce acesta o lovea, a provocat şi un accident rutier, în urma căruia fetiţa de aproximativ 3 ani a fost rănită, fiind transportată la spital. După crimă, ucigaşul a fugit pe jos, dar a fost prins în scurt timp de poliţişti şi reţinut, iar apoi a continuat ancheta. Verificările continuă şi în acest moment, pentru că victima lui ceruse ordin de protecţie pe numele bărbatului în urmă cu scurt timp, acesta avea brăţară electronică, iar ea avea un dispozitiv care declanşa alarma. Doar că, în momentul tragediei, dispozitivul nu era asupra ei, ci era acasă.
- Un român din Spania şi-a ucis iubita sub ochii fetiţei de 2 anişori. Aflat la volan, Virgiliu şi-a înjunghiat...
- Rohan Dennis a pledat vinovat pentru moartea soţiei sale. Fostul campion mondial la ciclism a lovit-o accidental cu...
- O bătrână a ajuns la spital rănită și le-a spus medicilor că a fost bătută de un vecin. Polițiștii au...
Acum, poliţiştii încearcă să stabilească de ce acel dispozitiv nu era la femeie, ceea ce ar fi declanşat alarma în urma faptului că cei doi s-au apropiat la o distanţă mai mică de 50 de metri.
Ancheta continuă în acest caz, pentru a stabili dacă bărbatul a făcut această crimă cu premeditare sau dacă va fi judecat pentru omor.