Antena LIVE

Curs valutar

Filmul tragediei din Bulgaria. ”Șoferul a murit pe loc, nimeni nu le-a mai putut deschide ușile pasagerilor”

Cea mai neagră tragedie rutieră din istoria Bulgariei s-a petrecut noaptea trecută. Cel puțin 46 de persoane, majoritatea copii și tineri au murit marți, în jurul orei 2 dimineața, ora locală, când un autobuz care transporta turiști, în principal din nordul Macedoniei, a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei.

De la 23.11.2021, 19:59
WhatsApp
Galerie (2)
Filmul tragediei din Bulgaria. ”Șoferul a murit pe loc, nimeni nu le-a mai putut deschide ușile pasagerilor” Profimedia

Șapte persoane, care au reușit să iasă din autocarul incendiat, au fost duse la Spitalul de Urgență Pirogov din capitala Bulgariei, Sofia, și sunt în stare stabilă, potrivit personalului medical. Au suferit arsuri iar unul dintre răniți are un picior rupt. Ministrul interimar de Interne Boyko Raskov a descris o scenă tulburătoare: ”cadavrele erau stivuite în interiorul vehiculului și transformate în cenuşă”. "Scena este înfricoșătoare, înfricoșătoare. Nu am mai văzut așa ceva până acum", a spus el reporterilor strânși la fața locului.

Filmul accidentului din Bulgaria: scenariile luate în calcul 

Cauza accidentului este neclară deocamdată, se pare că autobuzul ar fi lovit o balustradă fie înainte, fie după ce a luat foc, au declarat oficialii bulgari. Tragedia s-a petrecut pe autostrada A3 denumită și Struma, care se află la aproximativ 30 km vest de Sofia. Pasagerii se întorceau la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, după o vacanță de un weekend la Istanbul, la aproximativ 800 km distanță. Potrivit șefului Serviciului de Investigații din Bulgaria, Boroslav Sarafov, în total patru autobuze de la o agenție de turism din nordul Macedoniei au intrat târziu, luni seara, pe teritoriul bulgar dinspre Turcia. „Eroare umană, a șoferului sau defecțiune tehnică sunt cele două ipoteze mari legate de cauza accidentului”, a mai spus acesta.  Autobuzul a ars complet în mijlocul autostrăzii, udă din cauza ploii.

Pasagerii dormeau în momentul impactului. Șoferul a murit pe loc, victimele au murit arse pentru că nu au putut ieși

Pe acelaşi subiect

„Este o tragedie uriașă”, a declarat prim-ministrul Macedoniei de Nord, Zoran Zaef, transmițând condoleanțe rudelor victimelor. Zaef a spus că pasagerii erau toți din nordul Macedoniei, dar se pare că printre ei se numără un sârb și un belgian. Nu este clar, însă, dacă aceste două persoane se numără printre morți sau răniți. Zaef a spus că a vorbit cu unul dintre cei șapte supraviețuitori, care i-a descris că pasagerii dormeau în momentul impactului și s-au trezit alertați de sunetul unei explozii. El a spus că cei care stăteau pe locurile din spate ale autobuzului au reușit să spargă un geam și să sară afară. Potrivit ministrului Sănătății din Macedonia de Nord, Venko Filipce, aceștia sunt membri ai aceleiași familii și printre ei se numără și un tânăr de 16 ani.

Printre morți se numără și 12 persoane sub 18 ani, inclusiv cinci copii, a căror vârstă este neclară, iar restul victimelor aveau între 20 și 30 de ani. Cea mai mică victimă are 4 ani, cea mai în vârstă peste 60 de ani.  „Supraviețuitorii au fost răniți, au pierdut persoane dragi, copii”, a povestit Maya Arguirova, șefa unității de arși unde au fost transportați. „Șoferul a murit pe loc și, prin urmare, nu a fost nimeni care să le deschidă ușile”, a declarat șeful poliției Stanimir Stanev.

După tragedie, în Skopje, localnicii panicați au încearcat să contacteze agenția de turism responsabilă, Besa Tours, care organizează astfel de excursii la Istanbul pentru a aflat dacă rudele lor se aflau în autobuz. ”Sunăm la Besa Tours non-stop, dar nimeni nu răspunde”, a declarat reporterilor un bărbat care nu avea vești de la vărul său. Rudele victimelor s-au adunat în fața agenției de turism, a cărei pagină de Facebook face reclamă la excursii în Istanbul de două ori pe săptămână. Birourile sale sunt închise, iar reprezentanții săi nu au fost disponibili pentru comentarii.

Autostrada, finalizată recent cu bani europeni

Autostrada pe care a avut loc accidentul a fost finalizată recent cu bani europeni. Acest tronson de drum ar fi avut marcaje ascuțite nesemnalizate potrivit unei asociații de prevenire a accidentelor rutiere, care anterior semnalase autorităților problema. Premierul interimar al Bulgariei, Stefan Janev, a anunțat că a declanșat o anchetă pentru a stabili cauza accidentului, excluzând posibilitatea ca accidentul să fi fost cauzat de starea autostrăzii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bulgaria accident autobuz macedonia
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025