Antena LIVE

Curs valutar

Final cu un discurs emoționant la Festivalul de film de la Cannes

Mult-râvnitul trofeu Palme d'Or a revenit, pentru prima dată după 1997, unui film japonez. "Shoplifters" a uimit atât juriul cât şi audienţa. Gala laureaţilor s-a deschis printr-un emoţionant discurs al uneia din victimele producătorului Harvey Weinstein.

De la 20.05.2018, 23:24

Mult-râvnitul trofeu Palme d'Or a revenit, pentru prima dată după 1997, unui film japonez. "Shoplifters" a uimit atât juriul cât şi audienţa. Gala laureaţilor s-a deschis printr-un emoţionant discurs al uneia din victimele producătorului Harvey Weinstein. De altfel, întregul festival a fost dominat de mişcarea pentru drepturile femeilor. Două din cele trei femei regizor prezente în selecţia oficială au fost, de asemenea, premiate.

Într-o gală dominată de mişcarea pentru drepturile femeilor, actriţa Asia Argento s-a declarat convinsă că prădătorii sexuali precum Harvey Weinstein nu vor mai fi niciodată bineveniţi la Cannes. Italianca a povestit despre agresiunile la care a fost supusă de producătorul de la Hollywood. Pentru curajul de care a dat dovadă, toţi membrii comunităţii cinematografice prezenţi la Marele Teatru Lumiere au aplaudat-o la scenă deschisă.

Juriul a fost prezidat tot de o femeie, Cate Blanchett. Totuşi, trofeul Palme d'Or a fost acordat unui film realizat de un bărbat. În "Shoplifters", japonezul Hirokazu Kore-Eda spune povestea unei familii de hoţi care oferă adăpost unei fetiţe maltratate.

Marele premiu i-a revenit filmului Black-Klansman, realizat de Spike Lee. Pelicula are în spate un caz real, cel al un ui poliţist de culoare infiltrat, în anii '70, în mişcarea rasistă Ku Klux Klan.

Un trofeu Palme d'Or special, pentru întreaga carieră, a ajuns la veteranul Jean-Luc Godard, în vârstă de 87 de ani. Acesta a lipsit de la gală.

Festivalul s-a încheiat cu premiera mult-aşteptatei pelicule "Omul care l-a ucis pe Don Quijote", de Terry Gilliam.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observatorweekend19
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024