Atac armat la o paradă de 4 iulie dintr-o suburbie a oraşului Chicago: 6 morţi şi 24 de persoane rănite. Cine ar fi atacatorul
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar altele 24 au fost rănite în urma unui incident armat produs în oraşul american Chicago în timpul unei parade organizate de Ziua Naţională a Statelor Unite. Incidentul armat a avut loc în zona Highland Park, la periferia nordică a oraşului Chicago. Poliţia a intervenit de urgenţă.
De Redactia Observator la 04.07.2022, 23:51Un bărbat alb, în vârstă de aproxmativ 20 de ani, este suspectat de faptul că a deschis focul, către ora locală 10.15 (18.15, ora României) asupra mulţimii adunate la festivităţile din zona Highland Park, la periferia nordică a oraşului Chicago. Bilanţul preliminar este de cel puţin şase morţi şi 24 răniţi, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul Chicago Sun Times. Martorii au declarat că un individ a tras 20-25 de focuri de armă în timpul paradei organizate de Ziua Independenţei Statelor Unite. Biroul şerifului din comitatul Lake a confirmat incidentul armat şi a cerut evitarea zonei, subliniind că au intervenit zeci de echipaje de poliţie şi ambulanţe. Autorul atacului este căutat activ de serviciile de securitate.
O pușcă găsită la fața locului, suspectul este căutat
O puşcă a fost găsită, însă suspectul era căutat în continuare şi este ”considerat înarmat şi periculos”, a anunţat poliţia, care a îndemnat populaţia să rămână la adăpost până la arestarea tânărului căutat. Un sergent de poliţie, citat de CNN, a declarat că suspectul ”trăgea de pe un acoperiş”.
”În timp ce noi suntem adunaţi să ne sărbătorim libertatea, trebuie să plângem pierderea tragică de vieţi şi să ne depăşim teroarea”, a deplâns primarul oraşului, Nancy Rotering, într-o conferinţă de presă. ”La ora actuală ştim că cel puţin şase persoane au fost ucise” şi ”că 24 au fost transportate la spital”, a declarat ea, îndemnându-şi concetăţenii ”să rămână în stare de alertă, dar calmi”.
- Trei persoane au murit și alte 50 au fost rănite, după ce un tren cu 200 de pasageri a deraiat în Missouri
- ''Dacă nu îi pot avea, atunci nici tu nu poți!'' Tată acuzat că și-a înecat cei trei copii în cadă, după ce...
- Cutremur pe piața grâului. Creșteri alarmante de preț după decizia Indiei de a interzice exporturile....
Sute de agenţi au fost desfăşuraţi pentru a-l prinde pe suspect şi a ajuta populaţia. În imagni din oraş, difuzate de posturi de televiziune, apar forţe de ordine curculând pe străzi goale, în care trotuarele sunt pline de scaune de camping abandonate în panică. Suspectul nu a fost identificat. El are ”părul lung şi negru şipoartă un tricou alb sau bleu”, a declarat şeful poliţiei locale, Chris O'Neill.
Un martor citat de postul local WGN decară că a văzut un băbat înarmat cu o puşcă deschizând focul către public. ”Era la sol şi avansa metodic, aproape militar”, declară acest bărbat, Michael. Mulţimea s-a aruncat la pământ, după care a rupt-o la fugă, în timp ce se formau bălţi de sânge, declară el.
Defilarea a fost întreruptă imediat, iar festivităţile au fost anulate în mai multe oraşe vecine.
UPDATE: Suspectul - prezentat de către poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani - este fugar şi ”considerat înarmat şi peiculos”. Festivităţile au fost oprite la Highland Park, un oraş înstărit, situat la nord de Chicago, unde a avut loc drama, dar şi în mai multe localităţi din zonă.
UPDATE: Potrivit AFP, ar fi vorba despre şase morţi în urma atacului armat. Alte 24 de persoane ar fi rănite.
"Ajutăm poliţia din Highland Park după ce pe traseul defilării s-au tras focuri de armă", au postat pe Twitter serviciile şerifului din comitatul Lake. "Sărbătoarea de 4 iulie este anulată, vă rugăm evitaţi centrul Highland Park", a adăugat municipalitatea locală pe pagina sa de Facebook. Potrivit media locale, mai multe persoane au fost rănite dar nicio sursă oficială nu a furnizat până acum un bilanţ.
Canalul WGN TV, care citează surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine, a relatat că cel puţin o persoană ar fi fost ucisă şi mai multe rănite. Brad Schneider, care reprezintă statul Illinois în camera inferioară a Congresului SUA, se afla în localitatea de pe malul Lacului Michigan când s-au produs focurile de armă. "Echipa mea şi cu mine venisem pentru începutul defilării, când au început focurile de armă", a postat el pe Twitter.
Parada a fost întreruptă la circa 10 minute după ce începuse, provocând fuga a sute de oameni, scrie ziarul Chicago Sun-Times. "Toată lumea fugea, se ascundea şi ţipa", a declarat o producătoare a canalului CBS 2.