Antena LIVE

Fosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată duminică

Fosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), scrie Agerpres.

De la 11.06.2023, 20:31

Fosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), relatează AFP, Reuters şi dpa.

Poliţia scoţiană a indicat că "duminică, 11 iunie, o femeie în vârstă de 52 de ani a fost arestată ca suspect în legătură cu o anchetă ce are loc asupra finanţelor SNP". Potrivit BBC şi agenţiei PA, este vorba de Nicola Sturgeon.

Soţul ei, Peter Murrell, a fost şi el reţinut timp de câteva ore la începutul lui aprilie în cadrul acestei anchete, împreună cu "trezorierul" SNP din acel moment, Colin Beattie. Amândoi au fost eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare.

Poliţia a mai anunţat că au avut loc percheziţii la o serie de proprietăţi, inclusiv la locuinţa celor doi soţi, precum şi la sediul SNP din Edinburgh.

Nicola Sturgeon a demisionat pentru că "nu mai are energie"

Ancheta vizează soarta a peste 600.000 de lire sterline strânşi de susţinătorii independenţei Scoţiei în 2017.

După opt ani la conducerea Scoţiei şi 15 ani în funcţii de răspundere în executivul local, Nicola Sturgeon şi-a anunţat demisia la jumătatea lunii februarie, spre surprinderea generală, explicând că nu mai are energie. Retragerea liderei carismatice, aflată în prim-planul mişcării secesioniste, a slăbit partidul, ieşit divizat din campania internă, care a dus la numirea ca premier a lui Humza Yousaf.

Ți-a plăcut acest articol?

ancheta guvern nicola sturgeon scotia
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024