Germania experimentează proiectul ''bani gratis''. Peste 120 de voluntari primesc 1.200 de euro fără să muncească
Germania testează venitul minim garantat.
De Redactia Observator la 03.06.2021, 09:24Timp de trei ani, 122 de persoane vor primi 1200 euro pe lună, ca parte a unui experiment în cadrul căruia nemţii vor să testeze ce impact ar avea un astfel de program. Beneficiarii au fost aleşi la întâmplare din peste două milioane de persoane care s-au înscris în program.
Proiectul va testa efectele aşa-numitului "venit universal de bază", care ar acoperi, fără nicio obligaţie, cheltuielile necesare supravieţuirii. Unii cercetători susţin că, în acest fel, oamenii ar deveni mai liberi, mai creativi şi mai fericiţi. Teste similare au mai avut loc în Finlanda şi Canada, dar la scară mai mică şi numai cu persoane sărace. Rezultatele nu au fost concludente.