Grecia a scăpat, din nou, de ameninţarea falimentului şi a excluderii din zona euro
Miniştrii finanţelor din Eurogrup au aprobat planul de reforme al guvernului de la Atena, care obţine, astfel, prelungirea asistenţei financiare internaţionale timp de patru luni. Răgazul va fi folosit pentru negocierea unui nou acord, despre care grecii speră că va uşura povara austerităţii.
De Redactia Observator la 25.02.2015, 07:41Miniştrii finanţelor din Eurogrup au aprobat planul de reforme al guvernului de la Atena, care obţine, astfel, prelungirea asistenţei financiare internaţionale timp de patru luni. Răgazul va fi folosit pentru negocierea unui nou acord, despre care grecii speră că va uşura povara austerităţii.
Documentul trimis de guvernul grec la Bruxelles prevede, între altele, combaterea evaziunii fiscale, reducerea birocraţiei şi modernizarea sistemului de pensii. Lupta împotriva corupţiei este declarată prioritate naţională.
Planul conţine şi măsuri sociale: furnizarea gratuită de energie electrică şi servicii de sănătate pentru sute de mii de familii sărace şi ajutoare pentru cetăţenii cu pensii mici. Guvernul lui Alexis Tsipras a trebuit, totuşi, să renunţe la o promisiune electorală: anularea privatizărilor deja efectuate. Miniştrii sunt încântaţi de unda verde primită de la Bruxelles, dar reprezentanţii opoziţiei rămân sceptici.
Deocamdată, planul a fost aprobat doar în principiu de organismele europene. Fondurile vor fi deblocate doar în urma unor discuţii mai detaliate. Prelungirea asistenţei financiare trebuie aprobată şi de parlamentele câtorva ţări, începând cu Germania.
Analiştii economici avertizează că guvernul grec mai are mult de lucru pentru a convinge instituţiile internaţionale că ţara îşi poate îndeplini obligaţiile chiar şi fără austeritate.