Antena LIVE

Curs valutar

Grecia: Alexis Tsipras și-a anunțat demisia

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat joi seară că își dă demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate

De la 20.08.2015, 23:15
WhatsApp
Vezi și:

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat joi seară că își dă demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate. 

'Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie și-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunțe. Voi, prin votul vostru, veți decide dacă v-am reprezentat curajos în fața creditorilor, dacă acest acord (cu creditorii) este de ajuns', a spus Tsipras într-un mesaj televizat.

"Suntem obligați să respectăm acordul, dar ne vom lupta să atenuăm consecințele adverse", a adăugat el, subliniind că nu a obținut acordul pe care și l-a dorit, dar că acesta este cel mai bun în condițiile date.

"Voi încerca să obțin votul poporului grec pentru a conduce țara și pentru a continua programul nostru de guvernare", a mai declarat Tsipras, precizând că are "obligația morală și politică" de a pune ceea ce a făcut, cu "succese și eșecuri", la judecata poporului, pentru ca acesta să decidă din nou.

El și-a înaintat demisia președintelui grec și a cerut ca alegerile anticipate să fie organizate cât mai repede posibil. Anterior, surse guvernamentale au declarat că Tsipras va propune organizarea de alegeri anticipate până la 20 septembrie și că a avut consultări prin telefon pe această temă cu liderii partidelor de opoziție.

Alexis Tsipras, în vârstă de 41 de ani, a fost nevoit să demisioneze după ce săptămâna trecută a pierdut majoritatea parlamentară în cadrul unui vot în legislativ privind noul plan de salvare a țării.

Prin demisie și alegeri anticipare, el ar încerca astfel să înăbușe o rebeliune în cadrul partidului său de stânga Syriza și să obțină sprijin public pentru programul de salvare pe care l-a negociat, al treilea pentru Grecia după 2010.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?

Stau mai mult în casă

Mă îmbrac gros și ies oricum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cine poate să primească pensie de urmaș în 2025, după actualizarea legii....
Fanatik.ro
Publicat 22.02.2025
Îl mai știi pe Rapha Tudor din Lala Band? Ce s-a ales de el, după ce s-a retras...
Gandul
Publicat 22.02.2025
Se retrage SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să...
Adevărul
Publicat 22.02.2025
Ce sport practică fiul lui Pepe, după aproape doi ani de înot. Micuțul este...
A1
Publicat 22.02.2025
Horoscopul zilei de 23 februarie 2025. Racii pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 22.02.2025
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe...
spynews.ro
Publicat 21.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Orașul subteran din România unde tinerii se pot căsători. Aici se află cea...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
Cercetătorii români au făcut o descoperire care poate rescrie istoria Europei....
Useit
Publicat 22.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Ce se va întâmpla când Papa Francisc va muri. Cine anunță decesul, după ce...
libertatea.ro
Publicat 21.02.2025
Benny Blanco a declarat că Selena Gomez „și-a schimbat părerea” despre...
ZU
Publicat 22.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Încercarea de a rămâne însărcinată te copleșește: iată cum poți gestiona...
Deparinti
Publicat 22.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Medic oncolog: E dovedit științific că micul dejun poate preveni cancerul de...
Medicool
Publicat 22.02.2025