Antena LIVE

Curs valutar

Grecia e pe marginea prăpastiei!

Creditorii europeni i-au întors spatele după ce premierul elen a anunţat că e nemulţumit de reformele cerute de aceştia şi a anunţat referendum. Grecia trebuie să achite până marţi un miliard şi jumătate de euro din datoria către FMI ca să nu intre în faliment

De la 28.06.2015, 09:39
WhatsApp
Vezi și:

Creditorii europeni i-au întors spatele după ce premierul elen a anunţat că e nemulţumit de reformele cerute de aceştia şi a anunţat referendum. Grecia trebuie să achite până marţi un miliard şi jumătate de euro din datoria către FMI ca să nu intre în faliment

Şi e puţin probabil să reuşească fără ajutorul Bruxelului. Dacă va intra în incapacitate de plată ţara ar putea ieşi din zona euro şi, potrivit unor specialişti, chiar din Uniunea Europeană. 

Anunţul premierului grec de a organizarea un referendum privind propunerile de reforme oferite de creditori i-a făcut pe miniştrii de Finanţe din zona euro să refuze să extindă programul de ajutor, care va expira marti. Preşedintele Eurogrup a criticat dur decizia luată de Alexis Tsipras.

Guvernul grec a oprit procesul de negociere, a respins propunerile, iar acum le pasează, într-un mod neechitabil, grecilor, într-un referendum, în care le face recomandări negative. Esecul negocierilor n-a fost bine primit, nici în parlamentul elen, nici pe străzile Greciei.

Guvernul vrea să-i întrebe pe 5 iulie pe cetăţeni dacă acceptă condiţiile impuse în schimbul deblocării ultimei tranşe a împrumutului european, în valoare de 7.2 miliarde de euro.

Timpul pe care Grecia îl mai are la dispoziţie este extrem de scurt. Ţara riscă să intre în incapacitate de plată pe 1 iulie, dacă nu achită tranşa de un miliard şi jumătate de euro din datoria către FMI. Falimentul înseamnă o criză bancară şi chiar ieşirea ţării din zona euro, o realitate pe care trebuie să o ia în calcul şi românii care ajung vara aceasta în Grecia. Ca să evite problemele, ar fi bine să la ei bani gheaţă pentru că retragerile de la bancomat ar putea fi blocate în orice moment.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern grecia banca bani datorie euro credit faliment
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025