Hamas a anunţat că a eliberat două femei din motive umanitare. Cine sunt cele două ostatice: soţii lor au rămas prizonieri
Război Israel - Hamas. Hamas a eliberat două femei din motive umanitare şi ca răspuns la o mediere a Qatarului şi Egiptului pentru situaţia ostaticilor, potrivit unei declaraţii făcute de Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al braţului armat al mişcării, pe canalul său de Telegram, relatează Reuters, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 23.10.2023, 22:17"Am decis să le eliberăm din motive umanitare şi din motive de sănătate precară... În ciuda acestui fapt, inamicul a refuzat să le primească vinerea trecută", se arată în declaraţie. Cele două femei sunt Nurit Koper, în vârstă de 79 de ani şi Yochaved Lifshitz, în vârstă de 85 de ani. Soţii celor două femei, Koper Amiram (84 de ani) şi Oded Lifshitz (83 de ani) au rămas ostaticii Hamas.
Marea ofensivă terestră a armatei israeliene mai are de aşteptat. Potrivit The New York Times, administraţia Biden ar dori eliberarea celor 222 de ostatici mai întâi, dar şi pentru a mobiliza mai multe trupe în regiune.
5 români morţi în Israel
Autoritățile israeliene au anunţat statul român despre decesul unei alte persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Israel, în urma conflictului israeliano-palestinian, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Ar fi vorba despre românul dat dispărut. Aceasta este a cincea persoană cu cetăţenie română care a murit în timpul războiului dintre Israel și Hamas.
În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în statul Israel.