HIMARS-urile au devenit spaima rușilor în război. Aceste arme ”schimbă jocul” pe front
Ministrul Apărării din Ucraina a declarat pentru The Wall Street Journal că trimiterea sistemelor de rachete cu rază mai lungă de acțiune HIMARS schimbă jocul în războiul declanşat de Rusia.
De Redactia Observator la 11.07.2022, 21:21- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Oleksii Reznikov a dezvăluit că sistemele mobile de rachete M142, denumite şi HIMARS, au fost utilizate în mod eficient de forțele ucrainene în orașul Izium, din nord-est, dar a spus că sunt necesare mai multe unităţi pentru a respinge forțele ruse, relatează The Hil.
Ruşii se tem de rachetele HIMARS
„Trebuia să-i convingem, să le arătăm dovezi”, a spus Reznikov despre capacitatea Ucrainei de a folosi eficient sistemele de arme occidentale. „În cazul Izium, am fost precişi [în țintirea] unui centru de comandă rus pentru operațiuni aeriene. A fost cu adevărat precis. Partenerii noștri au văzut asta și au spus: Aţi trecut testul!”
Reznikov a mai spus că Ucraine are nevoie de mai multe provizii, cum ar fi vehicule blindate, tancuri şi drone, menționând că dronele utilizate până acum au fost în mod constant blocate de forțele ruse.
- Școala românească are o nouă materie: Elevii vor învăța despre cosmonauți, timp, spațiu, rachete sau viața...
- Cea mai nouă armă americană împotriva Chinei și Rusiei. Ar putea fi folosită pentru a distruge rachete hipersonice
- Momente amuzante la Summit-ul NATO: Macron și Boris Johnson, surprinşi când admirau nuduri, pe Biden l-a ajuns...
"Trebuie să ne reîmprospătăm forţele, să le schimbăm și să facem înlocuiri și pentru că avem și multe pierderi”, a spus Reznikov. „Așteptăm mai mult armament, mai multe arme de la partenerii noștri. Trebuie să reconstruim unele direcții, să ne reîntărim și să planificăm o nouă strategie operațională.”
Informțiile despre impactul folosirii sistemelor HIMARS în tabără rusă par să fie confirmate și de unii blogeri militari ruși și corespondeți de război. Corespondentul rus de război rus Alexander Sladkov a dezvăluit, cu supărare, că Ucraina a lovit deja de mai multe ori centre de comandă și control ale armatei ruse, producând pagube. Centrele sunt mici, dar importante, susține acesta, citat de analistul militar rus Rob Lee. Un voluntar rus în Ucraina a povestit pe Telegram că baza lui (nu era acolo la momentul respectiv) a fost lovită de HIMARS provocând 11 decese și mulți răniți. ”La naiba cu HIMARS la cinci dimineața” a scris acesta.
Canalul de Telegram Starshe Eddy admite că sistemele de artilerie occidentale reprezintă o amenințare mai mare și spune că Rusia trebuie să se adapteze dispersând echipamentele și depozitele de muniție și îmbunătățind camuflajul, mutându-le mai frecvent.
Un alt canal rus de Telegram, milinfolive, spune că forțele ruse suferă pierderi foarte grave din cauza HIMARS-urilor care vizează foarte precis posturile de comandă rusești.
Bloggerii militari ruși critică tot mai mult strategia și conducerea militară a Rusiei, relatează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Unul dintre cei mai populari Rybar a declarat că Ministerul rus al Apărării și actorii din cadrul administrației prezidențiale încearcă în mod activ să oprească total informațiile neoficiale despre război.