Imaginile durerii: locul din Seul în care rudele celor morți în busculadă vin să recupereze obiectele personale
Centrul sportiv Wonhyoro, în care de obicei se organizau meciuri de volei, a fost locul unde salvatorii au adus cadavrele, imediat după dezastru din Seul. Acum, acesta a fost transformat într-o sală în care supraviețuitorii busculadei de la petrecerea de Halloween din Seul și familiile victimelor, pot recupera obiectele care le-au aparținut lor sau persoanelor dragi.
De Redactia Observator la 01.11.2022, 16:24- Filmul tragediei din Vâlcea, unde o şoferiţă de 23 de ani a plonjat cu maşina în râul Olt. DETALII la Observator 17:00
- Cum putem reduce dobânda unui credit. La ce să fim atenţi atunci când ne împrumutăm
Genți de designer, pantofi de firmă și căști care încă se află în carcasele lor. Acestea sunt unele dintre lucrurile lăsate în urmă, în timp ce oamenii au încercat cu disperare să scape din busculada care a luat viața a peste 150 de tineri, la petrecerea de Halloween dintr-un cartier din Seul, sâmbătă, 29 octombrie, potrivit BBC.
Centrul sportiv Wonhyoro, în care de obicei se organizau meciuri de volei, a fost locul unde salvatorii au adus cadavrele, imediat după dezastru. Dar acum, la câteva zile mai târziu, supraviețuitorii și familiile victimelor au fost invitate în acest loc, astfel încât să poată alege obiectele care le-au aparținut lor sau celor dragi.
Marți, 1 noiembrie, un cuplu a intrat în sala plină de ecou și a luat o jachetă neagră. Un grup de fete a intrat și a luat o pereche de cizme albe cu toc, acoperite de murdărie. Oamenii cercetau în liniște fiecare loc din sală, pentru a putea găsi obiectele care le-au aparținut lor sau celor dragi, o amintire sumbră a numărului mare de morți și răniți.