Observator » Ştiri externe » Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intermediară în timp ce Blinken se află în vizită la Seul. Reacţia SUA

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intermediară în timp ce Blinken se află în vizită la Seul. Reacţia SUA

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intermediară în timp ce Blinken se află în vizită la Seul. Reacţia SUA Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intermediară în timp ce Blinken se află în vizită la Seul. Reacţia SUA - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.01.2025, 11:43 | Modificat la 06.01.2025, 11:50

Antony Blinken şi Seulul au condamnat un tir de rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune al Coreei de Nord, care încalcă rezoluţiile ONU. Racheta a fost trasă din zona Phenian şi a căzut în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene. Acest tir - primul în trei luni - intervine cu două săptămâni înaintea învestirii lui Donald Trump.

Coreea de Nord a lansat luni în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă. "Armata noastră a detectat o rachetă balistică lansată din zona Phenian astăzi în jurul orei 12:00", a informat într-un comunicat Statul Major comun (JCS) din Coreea de Sud, citat de EFE.

Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară

Racheta a căzut în Marea Japoniei după ce a zburat aproximativ 1.100 de kilometri. Ultimul test al regimului de la Phenian a avut loc pe 5 noiembrie, când Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune. Lansarea a fost confirmată şi de Ministerul Apărării nipon, care a detectat noul test de arme nord-coreean şi a remarcat că proiectilul a căzut în afara zonei sale economice exclusive (ZEE).

Articolul continuă după reclamă

Guvernul japonez a format o echipă specială pentru a colecta informaţii şi a analiza posibilele pagube, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Yoshimasa Hayashi. Racheta de luni este prima lansată de Coreea de Nord în 2025 şi prima după testul din 5 noiembrie 2024, care a fost pus pe seama unei încercări de provocare a regimului în contextul desfăşurării alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Antony Blinken se afla în Coreea de Sud în timpul testului

Atunci, Phenianul a lansat mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, cu o altitudine maximă de 100 km şi care au parcurs o distanţă de aproximativ 400 de kilometri. Prezentul test coincide cu vizita secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, la Seul, ultima pe care Blinken o efectuează în ţara asiatică în această calitate, înainte de sosirea lui Donald Trump la Casa Albă.

De altfel, Blinken şi omologul său sud- coreean Cho Tae-yul au condamnat testul nord-coreean, potrivit AFP. "Condamnăm testul cu o rachetă efectuat de RPDC chiar astăzi, o nouă încălcare a multiplelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite", a declarat Blinken la o conferinţă de presă comună cu Cho, folosind acronimul oficial al Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreea.