Antena LIVE

Curs valutar

Video

În pieptul unui om bate, în premieră, o inimă de porc modificată genetic. Starea pacientului după transplant

Premieră istorică. Un american e primul om din lume care a primit un transplant de inimă de la un porc. Pacientul se simte bine şi abia aşteaptă să fie externat. Dacă acest tip de transplant se va dovedi un succes pe termen lung, zeci de mii de oameni ar putea fi salvaţi în fiecare an. Numai în Statele Unite, 17 oameni mor în fiecare zi aşteptând un transplant de cord.

De la 11.01.2022, 20:30
WhatsApp
Vezi și:

David Bennett agoniza pe un pat de spital deja de câteva luni şi doar aparatele îl ţineau în viaţă. Nu mai avea timp să aştepte o inimă nouă. "Nu l-am văzut pe tatăl meu niciodată plângând, dar, în ultimele săptămâni, cred că a realizat cât de gravă era starea sa. Tata era pe patul de moarte", povesteşte David Bennett Jr., fiul pacientului.  

Transplant realizat în premieră, în SUA

Salvarea a venit de la oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Maryland. Studiau de mai mult timp transplanturile de organe de la o specie la alta şi i-au propus lui David o astfel de variantă. Numai că o astfel de operaţie nu mai fusese făcută nicăieri în lume. Nimeni nu ştia dacă este posibil şi cu ce urmări. "A fost o decizie pe care a luat-o cu greu. Dar, în final, era singura şansă pentru el să poată să iasă din spital şi să aibă o viaţă cât de cât normală", mărturiseşte David Bennett Jr.  

Americanul a riscat şi a acceptat să-i fie transplantată inima unui porc

Pe acelaşi subiect

Şi a riscat cu gândul că, dacă el nu va supravieţui, măcar îi va ajuta pe medici să înveţe din această experienţă pentru binele altor pacienţi. Operaţia a avut loc săptămâna trecută şi a durat şapte ore. Medicii au scos inima bolnavă şi au înlocuit-o cu una de la un porc. Animalul avea un an şi a fost modificat genetic pentru a reduce riscul de respingere de către un pacient uman. "În istoria transplantului de organe, nimeni nu a mai transplantat o inimă de la un porc, la un om", spune Dr. Muhammad Mohiuddin, de la Universitatea de Medicină Maryland. 

Starea pacientului după operaţie

David se simte bine deocamdată. Este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect. "Suntem fericiţi cu decizia de a face această intervenţie şi la fel este şi el. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet uriaş azi", povesteşte Dr. Bartley Griffith, de la Universitatea de Medicină Maryland. "Poate nu va supravieţui sau poate trăi încă o zi sau doar câteva zile. În acest moment nimeni nu ştie", adaugă fiul pacientului.  

În timp, acest tip de transplant de organe între specii poate însemna o şansă la viaţă pentru zeci de mii de oameni. "Nu avem o sursă de înlocuire a organelor umane. Sau nu avem un număr suficient care să facă faţă cererii în timp util", spune Dr. Bartley Griffith. 

La nivel mondial, potrivit statisticilor oficiale, cel puţin 50.000 de oameni au nevoie de o inimă nouă. Numai în Statele Unite, aproximativ şase mii de oameni mor în fiecare an pe lista de aşteptare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

transplant inima porc operatie statele unite
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024