Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat din Brăila ar fi făcut infarct când a primit factura de la gaze. Soţia lui ar fi chemat salvarea

Pe un bărbat din Brăila "l-a luat inima", la propriu, când a văzut factura la gaze pentru luna trecută. A fost nevoie de intervenţia medicilor, după ce i s-a făcut rău când a văzut cât are de plată.

de Redactia Observator

la 12.01.2022 , 11:04

Bani pentru factură şi un bărbat care ţine mâna în dreptul inimii Un bărbat din Brăila a făcut infarct când a primit factura de la gaze. Soţia lui a chemat salvarea - Colaj arhivă / Shutterstock

Facturile mari la energie dau dureri de inimă românilor. Unora chiar până la limita unei adevărate drame. Un bărbat din Brăila a povestit pentru InfoBrăila.ro că soţia lui a chemat Salvarea, după ce lui i s-a făcut rău când a văzut factura de la Engie.

Bărbatul ştia că preţurile au fost plafonate de Guvern şi că nu ar trebui să primească o factură exagerat de mare. A avut însă surpriza să primească o factură de 7 ori mai mare, în condiţiile în care consumul doar se dublase. 

“Va scriu in legatura cu facturile de gaz primita ieri. Este de speriat, in sensul ca, pentru un consum aproape dublu fata de luna noiembrie, s-a emis acum o factura de 10 ori mai mare. Va dau exemplul meu, pentru un consum de 91 metri cubi luna trecuta s-au platit 283 de lei, iar acum, la 190 de metri cub trebuie sa platesc 2.000 de lei. Cum sa platesc eu aceasta suma, sa fac rata la banca? Dar lunile viitoare? Ce ne asteapta?", a povestit bărbatul pentru InfoBrăila.ro.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a făcut infarct de supărare

Pe acelaşi subiect

"Sotia mea a chemat Salvarea, ca mi s-a facut rau cand vazut. Noi murim de foame in casa si astia isi bat joc de noi! Medicii mi-au zis ca am facut infarct de suparare. Noroc ca m-au dus la spital si mi-au dat ceva care a dizolvat, nu stiu eu exact, dar mi-au zis sa ma feresc de suparari. Cum sa ma feresc de nenoricirea care se abate peste noi in fiecare zi?!”, a mai povestit bărbatul.

Din aceleaşi motive, peste 3.000 de clienţi din Piteşti nu au achitat facturile către societatea de termoficare, existând riscul întreruperii furnizării gazelor către punctele termice.

"În aceste condiţii, există riscul ca Termo Calor să intre în imposibilitatea de a achita serviciile furnizorului de gaze, acesta putând sista oricând furnizarea gazelor naturale, ceea ce ar conduce la oprirea furnizării energiei termice către populaţia municipiului Piteşti, iar bugetul oraşului să suporte majorările pentru întârzieri la plată către furnizorul de gaze. De asemenea, există şi neplăcerea executării silite pentru cei 3.200 de rău platnici", se arată într-un comunicat al Primăriei Piteşti, citat de Agerpres

Explicaţia ministrului Energiei pentru facturile mărite

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că furnizorii de energie electrică și gaze naturale au greșit pentru că au emis facturi fără compensare sau fără plafonare. Astfel, mulți români s-au trezit datori cu sume uriașe. „Stau să mă gândesc dacă nu fac cumva intenționat ca să își bată joc de oameni”, spune ministrul Virgil Popescu.

Ministrul afirmă că sunt furnizori care nu facturează corect, încasează mai mulți bani, apoi stornează facturile.

„Oamenii au nevoie de bani. Nu trebuie să le bage mâna în buzunar. Este suficient, este gata, ajunge. Trebuie să înceapă să-și facă treaba dacă n-au făcut-o până acum. În statul acesta există mai multe organe de control. Există Protecția Consumatorului care a acționat foarte repede, există Autoritatea de Reglementare în Energie, care ar trebui și ea să demareze un control, există Consiliul Concurenței pentru lucruri mai mari, dacă sunt înțelegeri de tip cartel și evident, există și Antifrauda, care și ea este la ANAF, care își ia este într-un control tematic absolut pe toată energia și așteptăm să vedem rezultate. Eu cred că absolut toți toate instituțiile statului trebuie să lucreze mână în mână, împreună și cu noi, cu Ministerul Energiei, cu guvernul, în așa fel încât să se pună o dată ordine în această în această piață a energiei, în această facturare. Stau să mă gândesc dacă nu fac cumva așa intenționat ca să își bată joc de oameni... Să știți că seara stau să mă gândesc... Oare ce o fi așa greu să emiți facturi cum trebuie?”, conchide ministrul Energiei.

Noi măsuri de ajutor pentru românii afectați de prețurile la energie

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că, de la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecţie, care va include TVA redus la 5 la sută, precum şi compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum.

Guvernul ia în calcul şi introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie. De asemenea, pentru garantarea eficienţei măsurilor de protecţie a cetăţenilor - consumatori casnici, urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate.

Premierul a anunţat că a convocat astăzi o şedinţă cu miniştrii Finanţelor, Energiei, Agriculturii, Antreprenoriatului si Turismului, Mediului şi  preşedintele ANRE pentru a stabili noi măsuri de protejare a populaţiei şi a inteprinderilor de efectele creşterii preţurilor la energie, potrivit news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Brăila ar fi făcut infarct când a primit factura de la gaze. Soţia lui ar fi chemat salvarea