Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Sănătăţii, îngrijorat de creşterea numărului de infectări: "E un val de creștere rapidă, problema e când se va opri"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marți, într-o vizită la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, că instituția pe care o conduce monitorizează creșterea numărului de cazuri noi de Covid, în contextul în care infectările s-au dublat în ultimele 24 de ore.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 18:51

Ministrul Sănătăţii, îngrijorat de creşterea numărului de infectări: "E un val de creștere rapidă, problema e când se va opri" - Profimedia

"E un val de creștere rapidă, e una dintre cele mai rapide creșteri din Europa din punct de vedere al ratei de reproducere a infecției. Avem un salt săptămânal de 1,5 ori al numărului de cazuri. Dacă săptămâna trecută aveam 6.000, acum sunt aproape 9.000. A fost creștere și în valul 4, acum problema este când se va opri această creștere", a declarat ministrul Sănătăţii.

"Am pus la punct un sistem - funcțional credem, rămâne să-l testăm - care presupune testarea rapidă prin medicii de familie, evaluarea inițială la medicul de familie, ulterior la centrele de evaluare. Cei cu comorbidități vor merge către 230 de centre unde vor putea face investigații și mulți vor primi medicație de la centre ambulatorii sau vor fi îndrumați către spitale pentru îngrijiri aprofundate", spune Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătații: "Nu doar numărul de cazuri este important în acest moment, ci și dacă ele necesită spitalizare"

Articolul continuă după reclamă

"Nu este important doar numărul de cazuri, ci dacă necesită spitalizare, dacă spitalele vor fi depășite, depunde cum funcționează sistemul de acordare servicii medicale în ambulator și ciurcuitul clar al pacientului", a explicat oficialul.

Ce alte măsuri sunt luate în calcul

"În momentul de faţă nu sunt preconizate(alte măsuri, n.red.), există un mecanism în funcţiune care se referă la incidenţa de 1 la mie, incidenţa de 3 la mie, acestea sunt mecanismele care vor funcţiona. Sigur că, în funcţie şi de ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate, apropo de capacitatea sistemului de a prelua pacienţi, pot fi luate şi alte măsuri, dar aceste măsuri nu sunt neapărat din partea Ministerului Sănătăţii, sunt măsuri care vor fi luate de către Guvernul României", a răspuns Alexandru Rafila, întrebat dacă autorităţile iau în calcul şi alte măsuri în valul 5 al pandemiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sănătate » Ministrul Sănătăţii, îngrijorat de creşterea numărului de infectări: "E un val de creștere rapidă, problema e când se va opri"