Incendiile de vegetație din Grecia amenință Atena. Autoritățile elene au solicitat ajutorul țărilor din UE pentru a stinge flăcările
Un incendiu de pădure necontrolat s-a intensificat în timpul nopţii şi s-a extins marţi la nord de Atena, în timp ce autorităţile greceşti le-au cerut locuitorilor din satele din apropiere să-şi părăsească locuinţele pe măsură ce flăcările se apropie, relatează Reuters. Incendiul a izbucnit în zona Dervenohoria, la aproximativ 30 km nord de Atena. O alertă prin numărul de telefon unic de urgenţă pan-UE 112 i-a îndemnat pe săteni să se evacueze, a declarat Ioannis Artopoios, un purtător de cuvânt al Serviciului de Pompieri elen, într-un briefing televizat.
De Redactia Observator la 18.07.2023, 17:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Pompierii au reuşit să ţină sub control alte incendii la sud-est şi vest de capitala Greciei, dar fronturile erau încă active. "Forţele de protecţie civilă au luptat toată noaptea", explică oficialul, adăugând că aproximativ 250 de pompieri asistaţi de 75 de maşini speciale, 11 avioane şi nouă elicoptere s-au luptat cu focul la Dervenohoria.
Franţa şi Italia vor trimite patru bombardiere de apă Canadair la cererea de asistenţă a Greciei, a postat marţi pe Twitter comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic. Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis îşi întrerupe vizita la Bruxelles pentru un summit UE-America Latină din cauza incendiilor în curs, a anunţat un oficial guvernamental.
Un alt incendiu a slăbit în intensitate marţi după ce a izbucnit pentru prima dată luni în satul Kouvaras, la aproximativ 27 km sud-est de capitala Greciei. Intensificat de rafalele de vânt, focul s-a extins rapid spre oraşele de coastă Anavyssos, Lagonisi şi Saronida, forţând oamenii să-şi părăsească locuinţele.
Fumul incendiilor se vede din Atena
Un primar a declarat la televiziunea greacă că peste 2.800 de hectare de teren au fost reduşi la cenuşă de-a lungul unei coaste, unde mulţi locuitori ai Atenei au case de vacanţă. Un strat gros de fum alb era vizibil din Atena marţi mai devreme, când un al treilea incendiu făcea ravagii lângă staţiunea de pe litoral Loutraki, la aproximativ 80 km vest de capitală.
Serviciul meteorologic elen a avertizat asupra unui risc ridicat de incendiu săptămâna aceasta, exact în momentul în care ţara îşi revine după primul val major de căldură al verii. Un al doilea val de căldură este prognozat pentru sfârşitul acestei săptămâni.
Grecia are încă amintiri despre un incendiu dezastruos din 2018 care a omorât 101 oameni în oraşul de pe litoral Mati, la est de Atena.