Înfricoșătoarele tancuri robotizate ale lui Vladimir Putin. Demonstrație de forță cu blindatele fără pilot ce vor intra în curând în Armata rusă
Prima unitate specială de tancuri robotizate urmează să fie înființată ”cât de curând” în Armata rusă, pe fondul temerilor unui război cu Ucraina. Ministrul rus al Apărării, Sergei Shoigu, a participat la o demonstrație de forță a tancurilor robotizate Uran-9, fără pilot, iar imaginile sunt impresionante.
De Ana Maria Ghiarasim la 01.05.2022, 16:12- Militarii ruși vor fi instruiți să opereze tancurile robotizate Uran-9 în unități militare speciale.
- Armata rusă deține în prezent roboți de îndepărtare a minelor - numiți Uran-6, de luptă împotriva incendiilor - Uran-14, iar acum și de ata - Uran-9.
Serghei Shoigu a inspectat recent fabrica de producție și tehnologie din Nakhabino, lângă Moscova, unde sunt concepute tancurile fără pilot Uran-9.
Potrivit ministrului Apărării, militarii ruși vor fi instruiți să opereze tancurile robotizate Uran-9 în unități militare speciale, scrie Daily Mail.
Un videoclip arată tancul fără pilot în acțiune. Este înarmat cu o armă automată de 30 mm, rachete antitanc Ataka și aruncătoare de flacări Shmel.
Rusia investește în producția de roboți pentru armată
Armata rusă deține în prezent roboți de îndepărtare a minelor numiți Uran-6, de luptă împotriva incendiilor Uran-14, precum și de atac - Uran-9.
Roboții subacvatici și spion sunt, de asemenea, în curs de dezvoltare.
Shoigu a ordonat proiectanților de roboți să îmbunătățească capacitatea tehnică a armatei sale fără pilot pentru a depăși impactul „radiației electromagnetice puternice, precum și a poluării radioactive”.
„Ne așteptăm să continuăm să extindem gama de roboți, care, desigur, sunt deja la mare căutare în armată astăzi”, a spus el.
Roboții de atac și de eliminare a minelor au fost testați în Siria, înainte de formarea primei unități.
”Au fost identificate neajunsuri în timpul testelor din Siria. În special, problemele de control, mobilitate redusă și funcții de supraveghere militare nesatisfăcătoare au fost luate în considerare de ingineri și au fost rectificate”, a declarat Vladimir Dmitriev, șeful Preocupării Kalashnikov.
Moscova ameninţă Kievul că un război ar aduce începutul sfârşitului
Nu este clar dacă Rusia își va desfășura tancurile robotizate de ultimă generație la granița cu Ucraina, după ce conflictul din Donbas a escaladat.
Conflictul din Donbas este pe punctul de a se transformat într-un război total între Ucraina şi Rusia. Kremlinul a trimis la frontieră cel mai mare număr de trupe din ultimii şapte ani. Moscova ameninţă Kievul că un război ar aduce începutul sfârşitului pentru statului ucrainean. Aliaţii au reacţionat, iar Statele Unite iau în considerarea trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele săptămâni pentru a demonstra susţinerea pentru Ucraina din partea NATO.
Şeful Statului Major al armatei ucrainene a precizat că Rusia are 37.500 de militari în regiunea Crimeea, anexată în 2014, iar în regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk sunt 28.000 de insurgenţi separatişti proruşi comandaţi de Moscova. Ruslan Homciak a denunţat încălcarea frecventă a armistiţiului din estul Ucrainei de către insurgenţii separatişti proruşi. În total, bilanţul conflictului separatist izbucnit în 2014 în estul Ucrainei a ajuns la aproximativ 14.000 de morţi.