Învingător în lupta pentru viaţă: băiat de 13 ani, scos de sub dărâmături după 182 de ore de la tragedia din Turcia
La mai bine de o săptămână de la cutremurul care a zguduit Turcia şi Siria, încă se întâmplă miracole! Un băiat de numai 13 ani a fost scos în viaţă de sub ruine după 182 de ore, iar o fată din sudul Turciei a fost salvată după 178 de ore. Bilanţul a ajuns la aproape 32.000 de morţi în Turcia şi la aproape 6.000 în Siria. În acelaşi timp, mai mulţi dezvoltatori sunt anchetaţi din cauza clădirilor nerealizate conform standardelor. 113 persoane au ordin de reţinere pe numele lor. Jafurile sunt la ordinea zilei, hoţii fură atât din ajutoarele pentru sinistraţi, cât şi de prin ruine. Autorităţile au arestat cel puţin 97 de persoane până acum.
De Redactia Observator la 14.02.2023, 07:58Un adolescent în vârstă de 13 ani a fost salvat după ce a petrecut 182 de ore sub ruine. Iar o fetiţă din sudul Turciei a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături după 178 de ore. Autorităţile au declarat că cel puţin opt persoane au fost salvate ieri. Însă un handbalist turc, Cemal Kutahya, care a jucat şi în România, a fost găsit mort, alături de băiețelul lui și de soția însărcinată în cinci luni.
Miracole, dar şi arestări după cutremur
În timp ce salvatorii încă mai sapă după supravieţuitori la mai bine de o săptămână de la seism, în toate cele 10 provincii din Turcia, procurorii au început să caute dovezi despre calitatea materialelor folosite în construcții. Specialiştii în rezistenţa clădirilor și supravieţuitorii din Turcia cred că numărul victimelor ar fi fost mai mic dacă dezvoltatorii imobiliari nu făceau economie la fier şi beton.
"Un procuror din zece orașe a început cercetările în cazul clădirii distruse. Vom vedea mai multe arestări, deja au arestat şapte persoane care riscau să fugă din ţară şi care aveau răspundere serioasă", a declarat Yilmaz Akinci, jurnalist Al Jazeera.
- Cutremur în Turcia şi Siria. Bilanţul a depăşit 37.000 de morţi. Ankara: Cel mai grav seism din istoria...
- Loredana, o bunică româncă stabilită în Turcia, a văzut moartea prin ochii celor dragi. A rămas cu o nepoată...
- Revoltâ în Turcia: 100 de constructori, arestaţi după ce au făcut economie la fier şi beton. Hoţii fură din...
Situaţia cea mai gravă este în provincia Hatay, unde aproape 3.000 de clădiri s-au prăbuşit. Dezvoltatorul unui complex rezidenţial care s-a prăbuşit, la puţin timp după inaugurare, a fost arestat când încerca să fugă din ţară şi a spus că nu are ce să îşi reproşeze. Peste toate aceste nenorociri, bandele de hoţi fură şi din puţinul care le-a mai rămas supravieţuitorilor. Un bărbat a fost prins când jefuia un camion cu ajutoare pentru sinistraţi. Se fură până şi ultimele provizii de pe rafturile magazinelor.
Bătaie pe ajutoare, în Siria
În Siria, mai mulţi oameni rămaşi sub cerul liber s-au adunat în faţa unei şcoli din Latakia pentru a primi cutii cu ajutoare. Dezamăgirea a fost însă mare când au aflat că cei care pot beneficia de ele sunt doar cei care şi-au găsit adăpost în şcoli. "Ajutoarele sunt distribuite la adăposturi, iar cei care nu se află acolo nu primesc nimic. Şi noi am fost afectaţi, nu doar cei care stau în adăposturi. Toată lumea a fost afectată! Avem nevoie de ajutoarele acestea, trebuie să mâncăm, trebuie să bem, trebuie să supravieţuim! Locurile noastre de muncă, vieţile noastre, totul s-a oprit", spune un cetăţean sirian.
Preşedintele sirian a fost de acord să deschidă două noi coridoare între Turcia şi nord-vestul Siriei pentru trei luni ca să faciliteze transportul ajutoarelor. Pe de altă parte, catastrofa ar putea căpăta proporţii apocaliptice, se tem experţii în Sănătate. Pânza de apă freatică ar putea fi contaminată de descompunerea numeroaselor cadavre care încă zac sub dărâmături, aşa că oricând ar putea să apară epidemii.