Antena LIVE

Curs valutar

Joe Biden i-ar fi spus lui Zelenski să nu mai pară nerecunoscător şi să nu mai declare că nu e ajutat destul

Războiul pornit de Rusia în Ucraina la sfârşitul lunii februarie nu s-a limitat la linia frontului şi la teritoriile bombardate din estul Europei. O lume întreagă a reacţionat în urma agresiunii Kremlinului, iar Occidentul s-a unit împotriva planurilor lui Vladimir Putin. Numeroase ţări au trimis ajutoare către Kiev, SUA şi Uniunea Europeană fiind printre cei mai mari contributori financiari. Însă, potrivit unui fost oficial de la Casa Albă, citat de Washington Post, preşedintele american Joe Biden i-ar fi atras atenţia lui Volodimir Zelenski că nu poate cere bani şi armament de la Congresul SUA dacă se arată mereu "nerecunoscător".

De la 12.10.2022, 16:10
WhatsApp
Joe Biden şi Volodimir Zelenski Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a vorbit de mai multe ori cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, chiar şi la intervale de două sau trei săptămâni, susţin oficialii de la Casa Albă. Un astfel de dialog a avut loc şi luni, când Biden şi-a exprimat din nou nemulţumirea cu privire la intervenţiile militare ale armatei ruse în Ucraina. Preşedintele SUA a condamnat atacurile cu rachete ordonate de Moscova, cu atât mai mult că unele dintre ele au vizat inclusiv zone rezidenţiale şi au ucis civili. A promis din nou să ajute Ucraina "cu tot ce are nevoie pentru a se apăra".

Tensiuni între Biden şi Zelenski, pe tema războiului Rusia - Ucraina

Dincolo de aceste puncte asupra cărora SUA şi Ucraina au căzut de acord, în discuţiile dintre Biden şi Zelenski s-au strecurat şi tensiuni, relatează Washington Post. Încă de la începutul războiului, Volodimir Zelenski a solicitat în mod public şi repetat, ca Statele Unite ale Americii şi ţările din vestul Europei să facă mai mult pentru Ucraina: să treimită armament şi să impună restricţii cât mai dure împotriva Rusiei. Asta cu toate că Joe Biden şi Conresul SUA au trimis ajutoare fără precedent administraţiei de la Kiev. 

Deşi atitudinea lui Zelenski "e de înţeles", ca om politic şi lider al unei ţări aflate în plin război, Biden i-ar fi atras atenţia în privat că lucrurile ar putea deveni dificile dacă Ucraina cere în continuare bani de la Congresul SUA, în timp ce Kievul nu se arată recunoscător şi insistă că ajutorul din partea SUA "nu este suficient". Dezvăluirile din culisele discuţiilor dintre cei doi preşedinţi au fost făcute de un fost oficial de la Casa Albă, citat de jurnaliştii americani.

Joe Biden şi oficiali de top din Statele Unite au declarat, cu fiecare ocazie, că Washingtonul va face "tot ce este necesar" în contextul în care Ucraina cere Occidentului bani şi armament. În privat, însă, mai mulţi politicieni americani au afirmat că nici Rusia, nici Ucraina nu sunt capabile să câştige pe cont propriu acest război şi mizează pe eforturile diplomatice de la masa negocierilor de pace. "Este o decizie pe care trebuie să o ia ucrainenii. Datoria noastră este să-i ajutăm să obţină toate avantajele posibile pe câmpul de luptă, pentru ziua în care vor merge la negocieri", susţine un oficial de top.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

joe biden rusia ucraina vladimir putin volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024