Kalaşnikov începe producţia în serie a dronelor Legionarul. Ce poate face drona ruşilor
Kalaşnikov anunţă începerea producţiei în serie a dronelor de recunoaştere Legionarul. Este planificată producerea a 100 de unități până la sfârșitul acestui an, 250 de unități în 2025 și peste 1000 în 2026. Principalul client este o companie de stat. Acest model de dronă este proiectat pentru misiuni de recunoaşter, fotografiere aeriană, transportul de marfă, scanare cu laser, monitorizare video, patrule de incendiu și detectarea încălcărilor de securitate.
De Redactia Observator la 09.10.2024, 15:57Consorţiul Kalaşnikov, cel mai mare producător de arme din Rusia, a anunţat miercuri, într-un comunicat, începerea producţiei în serie a dronelor de recunoaştere Legionarul (E33K), relatează EFE. Compania Silent Wings, care aparţine Kalaşnikov, va produce o sută de drone anul acesta, 250 în 2025 şi peste o mie în 2026, a informat biroul de presă al companiei de stat.
Ce poate face drona Legionarul
Aparatul de zbor fără pilot Legionarul decolează şi aterizează pe verticală, se arată în comunicat, adăugând că aceste comenzi vin din partea companiei statale pentru licitaţii de transport (GTLK). Dronele Legionar, care pot funcţiona cu un motor electric sau cu combustibil, sunt ideale pentru activităţi de recunoaştere, fotografii şi clipuri video din aer, scanare cu laser şi, de asemenea, pentru detectarea încălcărilor în zonele protejate, printre alte funcţii.
Drona a fost testată cu succes vara aceasta. Greutatea maximă la decolare a dispozitivului este de 29,9 kg iar motorul electric asigură o funcționare silen'ioasă. Cu o anvergură de 4 metri, "Legionarul" oferă o stabilitate aerodinamică excepțională, potrivit companiei. Are o autonomie de 200 km cu o sarcină utilă de 3 kg sau de 50 km cu o sarcină utilă de 10 kg, făcându-o o soluție versatilă pentru diverse misiuni de livrare.
- Ucraina a lovit cu rachete de ziua lui Vladimir Putin cel mai mare terminal petrolier din Crimeea. Răspunsul ruşilor
- Ucraina a lovit puternic cu drone Crimeea azi-noapte. Principalul depozit de carburanți din Feodosia a luat foc. VIDEO
- Ruşii şi-au doborât singuri cea mai modernă dronă în timpul unui zbor de test, în Doneţk. Au mai rămas doar...
- Kiev și Odesa, vizate de noi atacuri aeriene: ruşii au trimis drone în valuri, din mai multe direcţii. Alarmele,...
- Americanii îl refuză pe Zelenski. România și Polonia nu sunt nevoite să doboare rachete și drone rusești
Dimensiunea compartimentului de marfă (400x220x208 mm) permite transportul diverselor încărcături, în timp ce durata zborului de până la 150 de minute asigură o eficiență ridicată în finalizarea misiunii, a transmis compania în vară într-un comunicat. Drona poate rezista la vânt de până la 15 m/s și poate funcționa la temperaturi cuprinse între -25 și 40°C. Timpul de asamblare și pornire nu depășește 15 minute.
Rusia, de zece ori mai multe drone decât în 2023
În luna august, Kalaşnikov a anunţat livrarea unui nou lot de drone kamikaze KUB către Ministerul rus al Apărării pentru a fi utilizate pe câmpurile de luptă din Ucraina.
Recent, preşedintele Vladimir Putin a asigurat că anul acesta armata va primi de aproape zece ori mai multe drone decât în 2023, când au fost produse aproximativ 140.000 de dispozitive fără pilot.
Totodată, şeful statului rus a anunţat că până în 2030 vor fi create 48 de centre de proiectare şi producţie de drone în mai multe regiuni ale ţării.
În următorii trei ani, Rusia va aloca şase miliarde de ruble (aproximativ 62 de milioane de dolari) dezvoltării aeronautice, navale şi electronice, pentru a obţine suveranitatea tehnologică, a anunţat luni Ministerul de Finanţe de la Moscova.