Kim Jong Un şi-a ales fiica să-i succeadă la putere. Numele fetei, aflat cu ajutorul spionilor sud-coreeni: e supranumită "Steaua dimineţii Coreei"
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi-a ales fiica să-i succeadă la putere, anunţă luni Ministerul sud-coreean al Unificării, după ce presa de stat nord-coreeană au catalogat-o pe Kim Ju Ae drept ”mare sfătuitoare” - un titlu rezervat unor lideri de cel mai înalt rang, relatează AFP, citată de news.ro.
De Redactia Observator la 18.03.2024, 14:42Presa oficială nord-coreeană a folosit sâmbătă titlul ”hyangdo” în coreeană, utilizat în general doar de către conducătorii ţării şi succesorii lor. Unii analişti subliniază că nu este prima oară când Nordul o prezintă astfel pe fiica lui Kim Jong Un. Acest copil, al cărui nume nu a fost folosit niciodată de Phenian, se numeşte Ju Ae, potrivit spionajului sud-coreean.
”De obicei, cuvântul «hyangdo» este folosit numai pentru oficialii de cel mai înalt rang”, declară luni, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al Ministerului Unificării de la Seul, Koo Byoung-sam. Acest lucru consolidează speculaţii potrivit cărora adolescenta, care apare adesea împreună cu tatăl său la evenimente publice majore, ar fi fost aleasă să fie viitoarea conducătoare a Coreei de Nord. Aceasta ar fi cea de a treia succesiune ereditară de la înfiinţarea Coreei de Nord, în 1948. ”Nu excludem posibilitatea ca Ju Ae să-i succeadă” lui Kim Jong Un, declară Koo Byoung-sam.
"Copil adorat"
Adolescenta a fost dezvăluită lumii de presa oficială în 2022, când şi-a însoţit tatăl la un tir de testare a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM). De atunci ea este prezentată drept ”steaua dimineţii Coreei” sau ”copilul adorat”. Ea a fost văzută în mai multe rânduri la evenimente oficiale prezidate de către Kim Jong Un, inclusiv la manevre militare, la vizita unei fabrici de armament sau la o crescătorie de găini.
- Kim Jong Un s-a plimbat cu limuzina primită de la Putin: "Dovadă clară a prieteniei dintre cele două ţări"
- Kim Jong-un s-a dat cu tancul, în fața generalilor, la testarea unui nou blindat: "A apucat maneta de comandă şi...
- Kim Jong Un a testat o armă de foc. Şi-a îndemnat armata să intensifice "exerciţiile de război real"
Într-o imagine publicată de Phenian sâmbătă, ea asista la exerciţii recente ale unor paraşutişti, alături de tatăl său şi oficiali militari de rang înalt. Înainte de 2022, singura confirmare a existenei acesteia provenea de la fostul star american al NBA Dennis Rodman.
Iniţial, Seulul a anunţat că dictatorul nord-coreean şi soţia acestuia, Ri, au devenit părinţii primului lor copil, un băiat, în 2010, şi că Ju Ae era al doilea copil al cuplului. În 2023, Ministerul sud-coreean al Unificării anunţa că Guvernul ”se află în incapacitatea de a confirma existenţa” unui fiu al lui Kim Jong Un. Conducătorul Coreei de Nord a moştenit puterea în 2011, la moartea tatălui său, şi a supervizat patru teste nucleare de atunci, ultimul în 2017.