Kirilo Budanov, dintr-un buncăr din Harkov: Situaţia este critică. Nu mai avem rezerve. Ruşii se pregătesc să atace şi Sumî
Război în Ucraina. Generalul Kirilo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a declarat că se așteaptă ca ofensiva ruşilor în regiunea Harkov să mai dureze încă trei sau patru zile, după care forțele ruse ar urma să lanseze un nou atac în regiunea Sumî, la nord. Pe lângă deficitul de arme, forțele Ucrainei sunt întinse la maximum și nu mai au multe rezerve pe care să le folosească, a mai spus Budanov.
De Redactia Observator la 14.05.2024, 15:12Kirilo Budanov, şeful serviciilor secrete militare din Ucraina, se așteaptă ca Rusia să lanseze un nou atac în regiunea de graniţă Sumî, după ce forțele ucrainene vor stabiliza frontul în regiunea Harkov, a informat The New York Times (NYT). Inclusiv preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul către popor, de luni noapte, că există activitate rusă în regiunile Sumî și Cernihiv, inclusiv grupuri de recunoaştere şi sabotaj și bombardamente.
"Observăm activitate ostilă în regiunile Sumî și Cernihiv, grupuri subversive și bombardamente. Răspundem cu foc, așa cum ar trebui. Sarcina noastră este foarte clară să oprim încercarea Rusiei de a extinde războiul", a declarat Zelenski, citat de agenţia de stat Ukrinform.
Oficialii ucraineni au avertizat recent că Rusia a adunat trupe peste graniță, lângă Sumî iar, un ofițer ucrainean, Pavlo Velicho, a declarat că recent au crescut bombardamentele rusești la periferia orașului Sumî.
Budanov: "Situația este la limită. În fiecare oră, această situație devine critică"
- SUA dau asigurări că fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza arme Ucrainei. Blinken, vizită surpriză...
- Zelenski caută sisteme de apărare aeriană. Convorbiri telefonice cu prim-miniştrii Suediei şi Luxemburgului...
- Cea mai importantă schimbare făcută de Putin în ultimii 10 ani. Cum vrea să câştige războiul din Ucraina
- "România ar putea intra în clubul sinucigaşilor". Rusia amenință că va lovi sistemele Patriot chiar pe...
Trupele ruse au lansat pe 10 mai o nouă ofensivă în Harkov, concentrându-se în principal asupra așezărilor de graniță. Au capturat cel puţin 10-12 sate şi localităţi în 4 zile, adică în jur de 100 de km pătraţi. Mai multe surse ucrainene au confirmat că în ultimele 24 de ore, orașele Hlîboke și Lukianţi au fost capturate de ruşi.
Statul Major al Armatei Ucrainene a declarat luni că Rusia a obţinut "succes tactic" la Vovceansk, un oraș aflat la doar câțiva kilometri sud de granița ruso-ucraineană. Oleg Siniegubov, guvernatorul din Harkov, a confirmat că se desfăşoară lupte urbane la periferia de nord a orașului. "Situația este la limită. În fiecare oră, această situație devine critică", a declarat luni Budanov printr-un apel video dintr-un buncăr din Harkov.
Budanov: Nu mai avem rezerve
Budanov consideră totuși că asaltul rusesc în regiunea Harkov va continua încă trei sau patru zile și spune că armata ucraineană va putea să-și întărească pozițiile și să stabilizeze frontul în regiune. La fel ca majoritatea oficialilor și experților militari ucraineni, şi generalul Budanov crede că noile atacuri rusești din nord-estul Ucrainei au scopul de a întinde şi mai mult rezervele şi aşa reduse ale armatei ucrainene și de a le ţine departe de la luptele de pe alte direcţii ale frontului.
Exact asta se întâmplă acum, a recunoscut el. Budanov a spus că armata ucraineană încearcă să redirecționeze trupe din alte zone de front pentru a-și consolida apărarea în nord-est, dar recunoaşte că a fost dificil să găsească rezerve.
"Toate forțele noastre sunt fie aici, fie în Ceasiv Iar", a spus el, referindu-se la bastionul ucrainean aflat la 200 de km mai la sud şi atacat de trupele ruse în ultimele săptămâni. "Am folosit tot ce avem. Din păcate, nu mai avem rezerve".
Ruşii aruncă la Vovceansk "cinci-șapte bombe la fiecare trei minute"
În Harkov, cele mai dure lupte se duc la Vovceansk, un orășel situat la aproximativ 8 km de granița dintre Ucraina și Rusia, la nord-est de oraşul Harkov."Ruşii aruncă cinci-șapte bombe la fiecare trei minute", a spus într-un interviu telefonic luni dimineață, Denis Yaroslavski, comandantul unei unităţi care luptă în prezent acolo.
Comandantul ucrainean responsabil de frontul de nord-est a fost demis și înlocuit luni, un semn că Ucraina are dificultăţi, a comentat NYT. Experți militari și oficiali ucraineni spun că trupele ruse au avansat până acum în mare parte printr-un teritoriu apărat slab și cu populaţie puţină, explicând progresul rapid al ruşilor. Granița din nord-estul Ucrainei a fost bombardată constant de ruşi, acest lucru a îngreunat construcţia de poziții fortificate și a determinat mulți civili să fugă, susţin ei.
Linia frontului din Harkov se mișcă rapid
Linia frontului în regiune se mișcă rapid, lăsând multe așezări în ceea ce oficialii ucraineni au numit "zona gri", zone contestate, situate între pozițiile ucrainene și cele rusești. Localnicii au declarat luni că au izbucnit lupte şi în apropiere de Lipţî, un sat la nord de Harkov, sugerând că forțele ruse ar fi înaintat la 17 km de orașul Harkov.
Generalul Budanov susţine că scopul rușilor din nord-est este să semene panică și confuzie în regiune. "În acest moment, sarcina noastră este să stabilizăm linia și apoi să începem să-i împingem înapoi peste graniță", a spus el, adăugând că un prim val de rezerve ucrainene a reușit să "perturbe parțial planurile lor".
Rămâne de văzut dacă aceste mișcări de trupe vor slăbi apărarea Ucrainei în alte părți ale liniei frontului, comentează NYT.
Prin deschiderea frontului din Harkov ruşii vor să atragă întăriri de la Ceasiv Iar
Principalul obiectiv al Rusiei, potrivit lui Franz-Stefan Gady, un analist militar din Viena, este atragerea forțelor de la Ceasiv Iar, un oraș esenţial în planul ruşilor de a cuceri tot Donbasul. Pasi Paroinen, analist la Black Bird Group, o organizație cu sediul în Finlanda, a declarat că Ucraina a trimis la Harkov întăriri extrase din unități care luptaseră recent în Ceasiv Iar, cum ar fi Brigada 92 de asalt.
Este totuşi posibil ca Ucraina să fi mutat soldaţii brigăzii care se odihneau în Harkov, garnizoana lor de origine, mai degrabă decât să fi epuizat apărarea de la Ceasiv Iar. Analiștii militari spun că Rusia nu a angajat încă un număr mare de soldaţi în ofensivă, cel mai probabil a trimis doar câteva mii de soldați, și că totul depinde de următoarea mișcare a Moscovei.