La un pas de tragedie: Parașuta unui soldat rus a rămas agățată de elicopterul din care tocmai sărise
Un soldat din Rusia a fost la un pas de moarte, după ce parașuta sa s-a agățat de elicopterul militar din care tocmai sărise. Din fericire, pilotul a văzut ce s-a întâmplat și s-a grăbit să aterizeze ca să poată să îl aducă în siguranță pe bărbat.
De Monica Palade la 19.03.2021, 14:45Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 10.40AM, ora locală, în Chita, Extremul Orient. În scurt timp, momentul a devenit viral pe internet. Soldatul abia sărise din elicopterul Mi-8 al Forțelor Aeriene Ruse când parașuta a rămas agățată la 2.000 de metri altitudine.
Martor la o posibilă tragedie
Nu se știe deocamdată dacă soldatul a folosit metoda static line, în care parașuta se deschide automat, sau săritură, în care trebuie să inițieze deschiderea.
Un martor care a filmat incidentul a scris alături de imagini: „Mă uit în sus și văd un elicopter la 2.000 de metri deasupra solului, dar foarte ciudat - cu o linie și un punct la capăt. Viteza elicopterului este de aproximativ 200 de kilometri pe oră. Afară sunt minus 20 de grade Celsius, cu siguranță, este o degerătură gravă”.
Citește și: