Antena LIVE

Lagarde: "Europa nu trece prin niciun fel de situaţie de tipul ”Marea demisie”, care are loc în SUA"

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat vineri, într-o intervenţie online la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Europa nu trece prin niciun fel de situaţie de tipul ”Marea demisie”, observată în SUA, rata de angajare de pe piaţa muncii fiind apropiată de cea anterioară pandemiei de Covid-19, transmite CNBC, citat de news.ro.

De la 22.01.2022, 07:16

“Când mă uit la piaţa muncii, nu trecem prin niciun fel de situaţie de tipul Marea demisie, iar datele referitoare la rata de participare pe piaţa muncii sunt foarte apropiate de nivelul pre-pandemic”, a afirmat Lagarde la evenimentul Agenda Davos, moderat de CNBC. Lagarde a mai spus că este improbabil ca inflaţia din zona euro să urce la nivelurile observate în Statele Unite.

Nivelurile imflaţiei din zona euro au ridicat semne de întrebare legate de politica monetară a BCE, aceasta fiind în urma băncilor centrale din Statele Un ite şi Marea Britanie în privinţa normalizării politicii. Inflaţia din zona euro a atins în decembrie un nou maxim de 5%, în mare parte din cauza creşterii preţurilor energiei în Europa.

Milioane de americani au renunţat în ultimele luni la locurile lor de muncă

Lagarde a apărat vineri politica BCE, argumentând că Europa nu are problema de cerere excesivă pe care o au Statele Unite. Cererea din Statele Unite este în prezent cu 30% pestte nivelul anterior pandemiei, în timp ce în zona euro ”se află aproximativ la nivelul anterior pandemiei”.

Pe acelaşi subiect

”Consider că aceşti doi factori, dacă îi analizăm cu atenţie, arată clar că nu înaintăm cu aceeaşi viteză, fiind improbabil să înregistrăm acelaşi intensificări ale inflaţiei care au loc pe piaţa americană”, a spus şefa BCE. Milioane de americani au renunţat în ultimele luni la locurile lor de muncă, în căutarea unor salarii mai mari şi a unor condiţii de muncă mai bune. Mişcare a fost numită ”Marea demisie”.

Inflaţia core din SUA, care nu inclus factori considerabili vulnerabili la volatilitate, este de 5,5%, comparativ cu 2,6% în zona euro, a mai spus Lagarde. BCE a anunţat luna trecută că va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni, dar s-a angajat că continue politica relaxată fără precedent şi în 2022.

Ți-a plăcut acest articol?

angajati demisie sua statele unite europa christine lagarde
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024