Antena LIVE

Curs valutar

Maluma, pus pe fapte mari. Artistul va lansa trei piese noi

După concertul de la Bucureşti, de la sfârşitul lunii iunie, Maluma a luat o pauză binemeritată, dar asta nu înseamnă că nu s-a mai dedicat muzicii. Dovada? Artistul lansează nu mai puţin de trei piese noi!

De la 28.07.2018, 12:43
WhatsApp
Vezi și:

După concertul de la Bucureşti, de la sfârşitul lunii iunie, Maluma a luat o pauză binemeritată, dar asta nu înseamnă că nu s-a mai dedicat muzicii. Dovada? Artistul lansează nu mai puţin de trei piese noi!

Prima melodie este "Clandestino", al cărei videoclip a apărut chiar ieri. Este treia colaborare a lui Maluma  cu Shakira, după "El Chantaje" și "Trap". Cei doi artiști au postat pe rețelele de socializare câteva fotografii prin care au promovat lansarea. Aşadar, "Clandestino" a venit la fix pentru weekend!

Zilele acestea, Maluma a filmat și videoclipul unei alte piese, "Mala Mia", pe un yacht.

Artistul a şi postat pe Instagram o fotografie de la filmări, în care apare în pat, înconjurat de șapte domnișoare sexy. La prima vedere, fetele par dezbrăcate complet, dar la o privire mai atentă, se vede că poartă totuşi lenjerie intimă.  

Maluma va lansa în curând și "Amigos con Derechos", o colaborare cu Reik, şi a povestit de curând că are planuri mari și cu renumitul DJ Steve Aoki.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern maluma observatorweekend06
Întrebarea zilei
Au apărut zborurile cu destinaţie necunoscută. Aţi testa o astfel de experienţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și