Mașinile autonome, o realitate în 2018
Dacă vă doriţi să vă luaţi la un moment dat o maşină nouă, avem o veste bună. Anul acesta am putea să ne cumpărăm autoturisme care se conduc singure.
De Redactia Observator la 27.01.2018, 17:41Dacă vă doriţi să vă luaţi la un moment dat o maşină nouă, avem o veste bună. Anul acesta am putea să ne cumpărăm autoturisme care se conduc singure. Maşinile autonome sunt la un pas să devină realitate, graţie salturilor tehnologice.
La salonul auto de la Detroit, mai multe companii de autovehicule care se conduc singure şi-au prezentat produsele. Analiştii cred că aceasta este direcţia în care se îndreaptă întreaga industrie. Din acest motiv, toţi producătorii investesc în dezvoltarea tehnologiei pentru autoturisme autonome.
Siguranţa pasagerilor unui astfel de vehicul a fost intens discutată. Din acest motiv, producătorii au explicat cum funcţionează maşinile şi cu ce tehnologii au fost dotate special pentru a se asigura că nu pun în pericol vieţile oamenilor.
Pe lângă maşinile autonome, vizitatorii salonului auto de la Detroit au putut admira şi modelele de autoturisme electrice prezentate de unele dintre cele mai mari companii producătoare de automobile din lume.