Europa, noi măsuri pentru a combate coronavirusul
Europa ia măsuri disperate pentru a combate coronavirusul. Spania a decretat stare de urgență pentru 15 zile, după ce bilanțul a sărit de 4 mii 200 de infectați și 120 de decese. Austria a suspendat sezonul de schi, Cehia și-a închis granițele în timp ce, în Italia se nasc noi forme de rezistență.
De Redactia Observator la 13.03.2020, 22:04- Europa impune noi măsuri pentru a combate coronavirusul
- Români din mai multe țări, vizați de măsurile respective
Europa ia măsuri disperate pentru a combate coronavirusul. Spania a decretat stare de urgență pentru 15 zile, după ce bilanțul a sărit de 4 mii 200 de infectați și 120 de decese. Austria a suspendat sezonul de schi, Cehia și-a închis granițele în timp ce, în Italia, țara cu cele mai multe cazuri confirmate, noi forme de rezistență se nasc între blocuri. În această seară, la Roma va avea loc un flashmob la care va participa și primarul Virginia Raggi.
"Dacă la această oră, într-o zi normală, era forfotă de nedescris pe străzi, după cum puteți vedea străzile sunt absolut libere", susține o româncă stabilită în Spania.
Anunțul premierului, dar mai ales cele peste patru mii de cazuri confirmate cu COVID-19 au transformat oraşele din Spania.
Singurele locuri aglomerate rămân însă magazinele. Puținele supermarketuri deschise sunt luate cu asalt de oameni.
"S-au închis absolut toate magazinele care nu sunt de primă necesitate. Oamenii preferă să stea în case și să iasă doar când este absolut necesar. Nu suntem speriați suntem, mai degrabă, îngrijorați".
O statistică arată că Spania are cea mai mare rată de infectare din lume. O persoană transmite virusul către alte trei, iar autoritățile se așteaptă la 10 mii de cazuri de infectare în următoarele zile.
Patru oraşe de lângă Barcelona sunt în carantină. Sagrada Familia este închisă, ca şi toate muzeele din ţară.
Oscar Garcia, afacerist Madrid: Am comis păcatul să credem că Italia e departe și epidemia nu va ajune la noi. Că nimic nu ni se va întâmpla. Că vom trece cu bine peste. Dar este o situație la nivel global, european. Cred că săptămâna viitoare vom asista la o situație pe care nici nu ne-am imaginat-o, pe care am văzut-o până acum în filme și seriale.
În Italia, epidemia pare de neoprit. Cu mii de noi infectări în fiecare zi, sistemul sanitar este în pragul colapsului. Dar oamenii caută noi forme de a depăși criza.
În Napoli, locatarii unui cartier cântă într-un glas, de la balcoane sau de la ferestre. Iar în Torino, rezistența în fața bolii se face în pași de dans.
La Roma, unii fac yoga pe acoperișurile blocurilor.
Cine încalcă ordinul de carantină, riscă închisoarea.
"Ce faceți? Trebuie să stați în casă! Acum, că v-ați făcut cumpărăturile, trebuie să mergeți acasă".
În toată Europa, coronavirusul închide tot mai multe granițe. Cehia nu mai primește persoane care vin din zonele de focar. Iar Austria, care a înregistrat primul deces provocat de coronavirus, pune lacătul pe resorturile de schi începând de luni.
Ungaria, unde sunt cel puțin 19 cazuri, a trasat linii clare pentru cei care intră în țară din alte state, mai puțin Italia.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Trebuie să fiu corect faţă de voi, faţă de publicul britanic: multe, foarte multe familii vor pierde oameni dragi, înainte de vreme.
Marea Britanie, casă pentru sute de mii de români, a luat printre cele mai relaxate măsuri împotriva coronavirusului. Cu peste 200 de cazuri înregistrate doar în ultima zi, Regatul ţine în continuare școlile deschise și se bazează pe responsabilitatea cetățenilor.