Un milionar care a provocat un accident în lanţ, beat la volan, şi-a donat toată averea şi colindă lumea desculţ
De Redactia Observator la 31.03.2017, 22:07Luxul extrem nu aduce fericirea. O spune chiar un fost milionar, care şi-a donat întreaga avere. Aproape trei milioane de dolari. A renunţat la o viaţă opulentă în Dubai, ca să colinde lumea în picioarele goale.
Hoinarul de astăzi este milionarul de ieri. Cândva un afacerist de succes, a renunţat la tot, ca să colinde lumea. Şi să salveze oameni.
-Numele meu este Mazzi. Sunt de origine siriană, am crescut în Brazilia, iar când aveam 14 ani părinţii mei au hotărât să ne mutăm în Dubai. Şi lucrul care m-a frapat cel mai tare acolo a fost felul în care toată lumea încearcă să facă bani.
Un miraj în care a intrat rapid şi el.
-La vârsta de 23 de ani, am decis că vreau să devin milionar până la vârsta de 30 de ani.
Iar visul i s-a împlinit. La 23 de ani, s-a lansat în afaceri. La 30 de ani, avea deja în cont câteva milioane de dolari. Iar în garaj, un Ferrari. Dar, într-o zi, după o noapte de petreceri, s-a urcat beat la volan şi a provocat un accident în lanţ. A fost momentul în care a decis să-şi schimbe viaţa.
-Am părăsit Dubaiul, am renunţat la afaceri şi am început să călătoresc.
În Brazilia, şi-a cunoscut viitoarea soţie. O tânără care suferea de două tipuri de cancer. Mazzi a cheltuit peste un milion de dolari ca să-i salveze viaţa. Alte două milioane le-a donat. Apoi, a plecat în jurul lumii, cu o dubă veche. Şi a devenit negustor. Vinde tămâie, obiecte de artă sau condimente rare, pe care le adună din toate colţurile pământului.
Tânărul continuă să-şi doneze profitul. Trăieşte simplu, în meditaţie, conectat cu natura. Şi nu are nevoie de mai mult.
-Am realizat că secretul fericirii mele este să mă detaşez de lucrurile multe pe care le-am strâns în primii 30 de ani de viaţă. Sunt mai fericit decât am fost vreodată! Nu-mi amintesc să fi văzut o poză cu mine zâmbind, iar acum nu pot să-mi şterg zâmbetul de pe chip când colind lumea.