Medic din Cernihiv, la datorie "până în ultima clipă". Acuză ruşii că au atacat fără milă civilii: "Nu le pasă!"

Războiul pornit de Rusia în Ucraina a dat peste cap vieţile oamenilor, disperaţi să fugă sau să le dea o mână de ajutor soldaţilor care apără oraşele atacate de armata Moscovei. Oleg Revko, un medic din Cernihiv, povesteşte cum au fost pentru el cele 12 zile de la începutul invaziei. Ucraineanul afirmă cu mult curaj că nu va părăsi clădirea spitalului "până în ultima clipă". 

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Războiul continuă pe teritoriul Ucrainei, în cea de-a 12-a zi de când Vladimir Putin a anunţat începutul invaziei. Oamenii prinşi la mijloc, ucrainenii ale căror vieţi au fost întrerupte brutal de lupte, se tem că ce e mai rău abia acum ar putea începe. Mulţi au fugit în ţările vecine, inclusiv în România sau Republica Moldova, dar o mare parte au ales să rămână în ţara cuprinsă de lupte. Este şi cazul lui Oleg Revko, un medic din Cernihiv - oraş puternic bombardat de armata rusă.

Medic din Cernihiv, la spital până la finalul războiului. "E datoria mea"

Deşi Kremlinul neagă că soldaţii ruşi ar fi atacat civilii, medicul ucrainean susţine o altă versiune a poveştii. Potrivit acestuia, atât spitalul unde lucrează, cât şi altele din oraş au fost lovite. "Au atacat spitalele, la fel ca tot din jur. Nu le pasă", a mărturisit Oleg pentru BBC. Acesta a petrecut primele zile ale invaziei ascunzându-se la subsolul propriei case, la periferia oraşului intens bombardat. "Casa e chiar pe linia de tragere a soldaţilor ruşi", spune Oleg. "Am stat patru zile aici, alături de opt vecini. Am folosit o găleată pe post de toaletă", mai povesteşte ucraineanul. 

Când a reuşit să părăsească adăpostul, s-a dus direct la spital, în centrul oraşului Cernihiv. Dar atacurile s-au înrăutăţit. "Aduceau răniţi, oameni fără mâini şi fără picioare. Cu intestinele revărsate. Nu e o privelişte plăcută." Oleg Revko s-a hotărât să rămână pe poziţii cât poate de mult. "Rămân la spital până în ultima clipă. E datoria mea. Nu ştiu cât va mai rezista oraşul. Dar voi fi aici, cu oamenii mei!"