Video Armata lui Vladimir Putin a pus tunurile pe civili. Jumătate de milion de oameni, încercuiți de ruși în Mariupol
A fost o nouă noapte cumplită în Ucraina. Armata rusă a intensificat bombardamentele în marile oraşe, iar exploziile s-au auzit până în zori de zi. În plus, armata lui Vladimir Putin a pus tunurile pe civili. Jumătate de milion de oameni sunt prinşi fără scăpare în Mariupol, după ce oraşul a fost încercuit de trupele ruse, iar o a doua încercare de a evacua locuitorii a eşuat ieri, după ce Rusia ar fi încălcat din nou armistiţiul si a atacat culoarele umanitare. Mai multe obuze, lansate de ruşi, au căzut şi lângă Kiev, peste oamenii care aşteptau să fie evacuaţi din calea ruşilor. Sunt cel puţin trei morţi şi numeroşi răniţi. Iar Putin nu renunţă.
Forţele ruse au intensificat bombardamentele în mai multe oraşe mari. În mai multe zone, printre care Kiev, Irpin sau Harkov, situaţia este critică.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Nu vom ierta. Sute și sute de victime, zecile de mii de oameni care suferă... Nici Dumnezeu nu va ierta. Nici astăzi, nici mâine. Niciodată. Şi în loc de iertare va veni Ziua Judecăţii.
Scene teribile au avut loc ieri, în Irpin şi au fost surprinse de o echipă de jurnalişti. Soldaţii lui Putin au lovit fără milă chiar pe cei care încercau să fugă din calea lor. Mai multe obuze au căzut pe un pod sub care sute de oameni aşteptau să fie evacuaţi. Sunt zeci de victime susţin oficialii ucraineni, oameni morţi şi răniţi în timp ce încercau să se salveze.
Irpin este sub asediul armatei ruse de 12 zile. Nu mai sunt multe clădiri rămase în picioare, iar apă, electricitate şi căldură nu se mai găsesc peste tot. Este preţul pe care îl plătesc pentru că încearcă să-i oprească pe ruşi să cucerească Kievul.
- Anonymous susţine că a spart mai multe canale TV din Rusia pentru a transmite imagini cu invazia din Ucraina
- "Nu te gândești ce pui în valize". Mariana a fugit din Ucraina cu 3 copii de mână, sperând că totul se va...
- Studenţii refugiaţi din Ucraina vin la noi pentru a-şi finaliza studiile. "Avem tot ce ne trebuie aici"
Coridoare umanitare anulate de bombardamentele ruşilor
În Mariupol, jumătate de milion de oameni sunt prizonieri şi nu ştiu dacă vor apuca ziua de mâine. Oraşul e înconjurat de trupele ruse. O a doua încercare de a evacua civilii a eşuat după ce militarii lui Putin ar fi încălcat din nou armistiţiul. Doar 300 de oameni au reuşit să fugă, din cei 200.000 pe care oficialii ucraiineni sperau să-i evacueze. Din Mariupol este şi cea mai tânără victimă a războiului lui Putin. Are doar un an şi jumătate. Kiril a fost lovit de o bucată de şrapnel, după ce blocul în care locuia a fost bombardat de trupele ruse. Părinţii l-au dus pe braţe la spital, însă a fost prea târziu.
Ore decisive sunt şi pentru Odessa, crede preşedintele Ucrainei, care avertizază că ruşii pregătesc un bombardament masiv, atât de pe mare, cât şi din aer.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Lumea este suficient de puternică pentru a închide spaţiul nostru aerian pentru rachetele ruse. Dacă cineva mai are vreo îndoială, ucrainenii au nevoie de avioane. Este uşor, dacă vrei cu adevărat să faci cerul Ucrainei şi al Europei mai sigur.
Ministerul rus al Apărării ameninţă însă statele care îi sar în ajutor Ucrainei, iar una dintre cele vizate este chiar ţara noastră.
Igor Konashenkov, Ministerul rus al Apărării: Știm cu certitudine despre avioanele de război ucrainene care zboară spre România și în alte țări vecine. Atragem atenția asupra faptului că utilizarea rețelei aviatice a acestor țări pentru a adăposti aviația de luptă ucraineană, cu utilizare ulterioară împotriva forțelor armate rusești, poate fi considerată ca o complicitate a acestor ţări în conflictul militar.
În drum spre Kiev, ruşii au pus la pământ aeroportul din Viniţa
Kievul este miza supremă pentru Vladimir Putin. În drumul spre capitală, ruşii au pus la pământ aeroportul din Viniţa, pentru a se asigura că armata ucraineană nu îl va putea folosi. Analiştii militari cred că Putin va da aici asaltul final doar în momentul în care capitala va fi complet înconjurată. De asta convoiul de sute de tancuri, întins pe aproape 65 de kilometri, în apropierea oraşului, nu s-a mişcat de câteva zile.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Pentru mâine, Rusia a anunțat oficial bombardarea teritoriului nostru. Întreprinderile noastre din complexul de apărare. Mii de oameni lucrează acolo. Sute de mii trăiesc în apropierea lor. Aceasta este o crimă. Crimă deliberată. Şi nu am vazut nici un lider mondial care să reacţioneze astăzi, nici un om politic occidental.
Ştiu asta şi localnicii, care încearcă să se pregătească. Îşi baricadează casele şi stau la cozi pentru a primi arme. În sprijinul lor vin voluntari din întreaga lume.
Mark Ayres, British Army veteran:
Nu am iluzii. Nu am idei romantice despre război, cum că o să fiu erou sau o să fiu decisiv, lucruri de genul astă, dar e ce am ales să fac.
- Ai putea muri aici...
- Da. E posibil. Sau să fiu rănit, ceea ce poate fi mai rău.
A treia rundă de negocieri
Iar tot acest sprijin este ceea ce îl înfurie pe Vladimir Putin. Tot mai izolat, liderul rus a ieşit din nou cu ameninţări pentru toţi cei care ajută Ucraina.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Dacă vor continua să facă ceea ce fac, am mai spus asta, pun în pericol viitorul statului ucrainean. Şi dacă se întâmplă asta, va fi total vina lor.
Astăzi ar trebui să aibă loc o a treia rundă de negocieri pentru pace între Ucraina şi Rusia, discuţii de la care nimeni nu are însă prea mari aşteptări. Şi asta pentru că Rusia este de neînduplecat. Nu vrea să renunţe la pretenţiile teritoriale pe care le are în Ucraina şi nici să accepte ca, vreodată, Ucraina să fie primită în NATO. De cealaltă parte, Kievul vrea ca Moscova să pună capăt bombardamentelor. Volodimir Zelenski este însă convins că acest lucru se va întâmpla doar când Vladimir Putin va accepta să participe personal la negocieri alături de el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰