Un primar francez s-a luptat un an de zile sa aduca un medic roman in oraselul lui
Nu auzim prea des asta dar, francezii au si cuvinte de lauda la adresa noastra. Romanii sunt printre cei mai apreciati medici din Hexagon iar in unele zone oficialii ar face orice sa aiba un medic din tara noastra.
De Redactia Observator la 25.04.2013, 16:59“Am gasit un medic de origine romana. Si ea a spus OK, la inceputul lui ianuarie 2012. Apoi s-a razgandit si a spus ca nu mai vine”, spune primarul din localitate.
Dar primarul nu a cedat cu una cu doua. O voia cu orice pret pe romanca la el, asa ca i-a trimis scrisoare dupa scrisoare timp de un an Claudiei Diaconu pana a convins-o. Barbatul spune ca reputatia de buni profesionisti a conationalilor nostri l-a determinat chiar sa mareasca salariul oferit. El insusi s-a tratat, lunile trecute, la o romanca, medic in comuna alaturata si a fost extrem de multumit.
“Am ales regiunea Chaumont pentru ca mi-a placut regiunea si, bineinteles, pentru ca am fost foarte multumita de oferta pe care mi-a facut-o primaria”, precizeaza medicul de origine romana Maria Dorothee Wurtz Grubisci.
Desi inca ia lectii de franceza de trei ori pe saptamana, timisoreanca nu exclude varianta de a se stabili definitiv in Franta. Cei doi copii ai ei s-au integrat perfect, iar sotul a primit si el, prima oferta de munca. Mai mult, beneficiile salariale sunt mult peste cele oferite in Romania.