Mesajul Andreei, mama româncă din Anglia al cărei bebeluș a fost înjunghiat și ucis
Un tânăr care şi-a înjunghiat mortal fiul abia născut şi a rănit-o grav pe mama acestuia, o româncă de 21 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie. Bărbatul ar fi acţionat din gelozie.
De Redactia Observator la 22.12.2019, 13:38Un tânăr care şi-a înjunghiat mortal fiul abia născut şi a rănit-o grav pe mama acestuia, o româncă de 21 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie. Bărbatul ar fi acţionat din gelozie. Îi reproşa frecvent femeii că îl neglijează în favoarea copilului. După ce a comis teribila faptă, ucigaşul a mărturisit totul poliţiei, fără pic de remuşcare. Vă avertizăm, acest video conține imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
La mai puţin de trei luni de la aceste scene violente, atacatorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Andreea şi Denis Beytula erau împreună de un an. 2 octombrie a fost ziua care a schimbat destinul familiei. Andreea şi-a văzut copilul de doar 3 săptămâni atacat chiar de tatăl lui. Bărbatul a înjunghiat-o şi pe româncă, apoi şi-a sunat prietenii să mărturisească ce a făcut.
ANDREEA, mama copilului: L-a înjunghiat pe băiat în faţa mea. A durat câteva secunde, după care a venit spre mine!
Andreea a fost înjunghiată de şase ori, dar a reuşit să îşi adune puterile să ceară ajutor. Când au ajuns paramedicii, mama şi fiul încă erau în viaţă. Bebeluşul a fost preluat de un elicopter, dar medicii nu au mai putut să îl salveze.
ANDREEA, mama copilului: Eu am stat 8 ore în operaţie. Iar băiatul, pentru că i-a atins aorta, nu au mai putut să îl salveze. Sper să stea acolo toată viaţa! Să nu iasă niciodată! Mă gândesc în viitor să fac ceva să ajut mai ales copiii, dar şi femeile abuzate.
Românca în vârstă de 21 de ani povesteşte că partenerul ei de viaţă, un cetăţean bulgar, a ameninţat-o de mai multe ori că o ucide dacă îl părăseşte. O acuza că îl neglijează în favoarea celui mic.
ANDREEA, mama copilului: Nu îl lua în braţe, nu îi zâmbea, nu arăta deloc afecţiune pentru copil. Mereu îmi spunea că stau prea mult cu copilul.
Potrivit legii din Marea Britanie în cazul în care are o condamnare pe viață, agresorul va sta cel puţin 23 de ani în spatele gratiilor.