Antena LIVE

Curs valutar

Mesajul NATO, după ce o dronă rusească a încălcat spaţiul aerian al României: "Aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase"

NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian.

De la 09.09.2024, 09:22
WhatsApp
Mesajul NATO, după ce o dronă rusească a încălcat spaţiul aerian al României: "Aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase"

„NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian al României de către Rusia. Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a scris pe X Mircea Geoană, secretarul general adjunct demisionar al NATO.

Două ţări membre NATO au declarat în weekend că drone ruseşti le-au încălcat spaţiul aerian. Cel puţin una ar fi intrat în România în timpul atacurilor nocturne asupra Ucrainei vecine, în timp ce o alta s-a prăbuşit în estul Letoniei cu o zi înainte, venind din spaţiul aerian al Belarusului.

O dronă a intrat pe teritoriul României duminică dimineaţa, în timp ce Moscova lovea „obiective civile şi infrastructura portuară” de peste Dunăre, în Ucraina, a anunţat Ministerul român al Apărării. Armata a desfăşurat avioane de luptă F-16 pentru a monitoriza spaţiul aerian, iar autorităţile au emis mesaje Ro-Alert pentru locuitorii din Tulcea şi Constanţa. Nu au fost raportate imediat victime sau pagube.

Incident cu drone la graniţa cu România

Pe acelaşi subiect

Incidentele au determinat oficialii din cele două ţări să solicite măsuri de acţiune comună pentru a contracara incursiunile aeriene ale Rusiei, scrie Reuters. În Letonia, care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu aliatul său apropiat, Belarus, preşedintele Edgars Rinkevics a postat pe platforma de social media X că guvernul său doreşte un răspuns comun din partea NATO. „Numărul unor astfel de incidente este în creştere de-a lungul flancului estic al NATO şi trebuie să le abordăm în mod colectiv”, a scris Rinkevics.

Noul ministru de externe ucrainean, Andrii Sîbiha, a scris pe X că cele două cazuri sunt „o reamintire clară a faptului că acţiunile agresive ale Rusiei se extind dincolo de Ucraina” şi a solicitat sprijin maxim din partea aliaţilor Ucrainei.

România are o graniţă de 650 km cu Ucraina şi, în ultimul an, fragmente de drone ruseşti s-au abătut în mod repetat asupra teritoriului său. Teritoriul românesc se află la câteva sute de metri de porturile ucrainene de pe Dunăre, ţinte frecvente ale Rusiei. Reuters menţionează că parlamentarii români intenţionează să examineze în sesiunea actuală o lege care să permită României să doboare dronele care invadează spaţiul aerian al ţării în timp de pace.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nato razboi rusia ucraina drone drone rusesti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024