Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mesaj RO-Alert trimis în premieră în Constanța, după un atac cu drone al Rusiei: "Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri"

Au fost clipe de panică, azi-noapte, pentru românii care locuiesc la graniţa cu Ucraina. Mai multe bombardamente s-au auzit, minute în şir, iar oamenii au ieşit disperaţi din case. Mesajele RO-Alert nu au încetat să apară pentru tulceni şi constănţeni. O dronă kamikaze rusească ar fi survolat deasupra satului Sabangia din judeţul Tulcea, după care s-a îndreptat spre regiunea ucraineană Odesa. Este pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina când în judeţul Constanţa se primeşte o astfel de avertizare. 

de Redactia Observator

la 08.09.2024 , 08:00

"Nu se poate aşa ceva. Mamă, mi s-a zguduit toată casa!", a spus un martor. Bubuiturile înfiorătoare au scos oamenii din case în miezul nopţii. Localnicii din Periprava, judeţul Tulcea, fac diferenţa clară dintre sunetul atacurilor cu drone şi zgomotul produs de rachete. "Mamă! S-a întors drona aia rătăcită, frate! Tot bântuie pe aici", a spus un localnic.

Au fost minute în şir de spaimă pentru locuitorii din judeţul Tulcea şi Constanţa. Autorităţile au trimis mesaje Ro-Alert, avertizând asupra riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

"Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Ucraina, despre faptul că sunt posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean, şi că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional", a declarat Daniel Năstase: purtător de cuvânt ISU Tulcea.

Vezi și

Şi un jurnalist independent din oraşul Harkov a scris despre drona care i-a alertat pe românii de la graniţa cu Ucraina. După spusele acestuia, drona s-ar fi îndreptat ulterior spre oraşul Kiliya, din regiunea Odessa.

Pe acelaşi subiect

Dacă pentru tulceni, mesajele Ro-Alert au devenit o obişnuinţă şi o spaimă cu care trăiesc zi de zi, pentru constănţeni este primul mesaj de avertizare despre riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Mesaj RO-Alert pentru Tulcea şi Constanţa

Un mesaj R0-Alert a fost transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa, avertizând asupra riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.

"În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniţei cu România.  Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Ei au precizat că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României. 

"Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Uncraina despre faptul ca sunt posibile atacuri ale federaţiei şi ruse asupra teritoriului ucrainean şi ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional. Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în disteleceratul ISU Tulcea", a precizat ISU Tulcea. 

Mesajul RO-Alert a fost transmis şi locuitorilor din municipiul Constanţa.

"Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată, 90 de minute", este mesajul RO-Alert primit cu puţin timp înainte de ora 3 de locuitorii din municipiul Constanţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Evenimente » Mesaj RO-Alert trimis în premieră în Constanța, după un atac cu drone al Rusiei: "Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri"