"Mi-am pierdut casa. Mi-am pierdut vecinii. Totul este pierdut". Dezastru în Arizona din cauza incendiilor de vegetaţie. Mii de hectare au ars
Este anotimpul extremelor în întreaga lume. Italia este încercată de temperaturi ridicate şi de ploi torenţiale. Elveţia şi Germania sunt sub apă, în timp ce Grecia este în continuare distrusă de incendiile de vegetaţie. Haos este şi în Statele Unite unde flăcările au distrus mai multe case.
De Redactia Observator la 13.07.2024, 11:34În timp ce sudul Italiei este fierbe sub temperaturi de foc, nordul a fost lovit de ploi şi grindină.
Vremea extremă a împărţit Italia în două
Vântul puternic a dus la prăbuşirea a zeci de copaci şi la distrugerea acoperişurilor. În Lombardia, pompierii au recuperat trupul neînsufleţit al unui tânăr şi cred că este vorba de un egiptean care dispărut în urmă cu câteva zile. Şi în Como a fost prăpăd.
"Am auzit o bubuitură puternică, am ieşit pe balcon şi am văzut noroiul cum cobora pe stradă şi, apoi, o alunecare de teren", povesteşte un localnic.
- "Lacul de Foc" a pârjolit 11.000 de hectare de teren în California. Termometrele au atins 52 de grade Celsius în...
- Val de caniculă neobişnuit în Japonia. 6 oameni au murit şi peste 200 au leşinat din cauza căldurii, în Tokyo
- Lacul Como, transformat într-o groapă de gunoi. Furtunile cu grindină şi vânt puternic au făcut ravagii în Italia
Elveţia a fost şi ea lovită de ploi torenţiale. Nu a lipsit nici grindina care a avut şi şapte centimetri în diametru. Pe drumuri, maşinile au înaintat cu greu, în timp ce majoritatea subsolurilor au fost inundate.
Şi Germania este sub apă. Estul ţării se află sub cod roşu de ploi, iar meteorologii avertizează că vremea rea va continua şi în weekend. Pomperii au răspuns la zeci de apeluri, iar transportul public a fost perturbat din cauza inundaţiilor de proporţii.
Grecia este răvăşită de incendiile de vegetaţie
Pompierii continuă să intervină în mai multe zone cu avioane şi elicoptere pentru a încerca să limiteze răspândirea flăcărilor.
Focul a făcut prăpăd şi peste Ocean. În Arizona, nouă case au fost arse în urma unui incendiu de vegetaţie care distruge mii de hectare de câteva zile.
"Mi-am pierdut casa. Mi-am pierdut maşinile. Mi-am pierdut vecinii. Totul din cartier este pierdut. Nu pot să cred că acest incendiu a distrus casele tuturor. Nu ştim ce să facem, unde o să mergem acum...", mărturiseşte un localnic.
Sezonul de foc a luat şi prima viaţă. Autorităţile din California au descoperit rămăşiţele unei persoane într-o casă distrusă de flăcări şi se crede că este vorba de o femeie de 66 de ani care fusese dată dispărută.
Între timp, ploile torenţiale venite odată cu Uraganul Berryl şi Furtuna Alberto au adus cel puţin 200 de crocodili în zonele urbane din nordul Mexicului.